Irina Rimes, „GĂURITĂ la fiecare trei ore”…
După operația suferită și clipele grele prin care a trecut la cumpăna dintre ani
(vezi aici: Irina Rimes, OPERATĂ DE URGENȚĂ! Cum se simte artista?!…
DIAGNOSTICUL Irinei Rimes?!…), cunoscuta cântăreață a fost externată.
De acasă, artista, care se pare că a avut probleme ginecologice, a postat pe rețeaua sa de socializare mulțumiri la adresa medicilor și asistentelor care au avut grijă de ea la spital, precizând: „În noaptea dintre ani m-am trezit din anestezie cu o picătură de șampanie pe buze. Era 00.00, asistentele din sala de reanimare au avut grijă de mine, să simt și eu că e sărbătoare, au deschis geamurile să aud sunetul de-afara și mirosul de artificii… A doua zi am petrecut-o tot în reanimare, am fost spălată, hrănită și găurită la fiecare 3 ore, pentru analize. Am mai tras câteva dureri infernale, dar după ce mi-au sos tubul din burtă, m-am simțit ca nouă. Umflată la față, vânătă pe sub ochi și pe la toate încheieturile, am intrat frumoasă de tot în 2020”.
Irina Rimes a menționat că, în ceea ce o privește, 2019 a fost un an greu, poate cel mai greu din viața sa, și s-a terminat și mai greu: „Și nu știu de ce mi-a fost dat sa îndur toate greutățile acestui an și ce trebuia sa învăț din ele sau de ce a trebuit sa îndur atâtea ca să învăț ceva”.
A realizat, în final, că este o femeie puternică și că multor oameni le pasă de sănătatea ei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.