IPJ Brașov recrutează candidați pentru școlile MAI
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brașov continuă activitatea de recrutare candidaţi, bărbaţi și femei, pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea februarie-aprilie 2021.
Instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne pentru care candidaţii pot participa la concursul de admitere, sunt următoarele: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – 1.283 locuri; Școala de Agenți de Poliție,,Septimiu Mureșan’’ Cluj-Napoca – 200 locuri; Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – 220 locuri.
Cererile-tip de înscriere la concursul de admitere se depun la sediul IPJ Brașov, în perioada 15- 28 februarie, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 11.00 şi 13.00-15.00, sâmbăta și duminica în intervalul 10-13, accesul candidaților făcându-se din strada Dimineții nr. 2 – poarta auto.
Cererea-tip va fi însoţită de următoarele documente: Cartea de identitate (copie şi original) și declaraţia pe propria răspundere.
Data şi ora limită de inscriere sunt 28 februarie, 12.00.
„Celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare se vor depune, în volum complet, zilnic, in intervalele orare mai sus mentionate, până la data de 10.03.2021. Candidaţii se pot înscrie la o singură şcoală postliceală. Documentele necesare pentru înscriere se găsesc pe site–ul instituției http://bv.politiaromana.ro (anunt unități de învățământ postliceal). Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic la Serviciul Resurse Umane al I.P.J. Brașov, la telefon 0268/407500 interior 20104, 20361 și 20360 sau la adresa de internet http://www.bv.politiaromana.ro”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.