Expres

IPJ Brașov: „Persoanele cu dizabilități nu își doresc loc de parcare dedicat, dar au nevoie de el” (video)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat în acest sfârșit de săptămână, împreună cu reprezentanți ai fundației Motivation Romania, o campanie de informare și sensibilizare a conducătorilor auto cu privire la importanța locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.

„Activitatea s-a desfășurat în incinta unui spațiu comercial din municipiul Brașov, unde polițiștii au discutat cu cei întâlniți despre necesitatea respectării legislației incidente ocupării abuzive a acestor locuri de parcare, ocazie cu care au fost distribuite și materiale de informare.

Campania a avut loc în cadrul Programului local de siguranță rutieră, pe care Poliția Brașov îl desfășoară pe parcursul întregului an, fiind marcată și de cea de-a 12 Zi Globală de Conștientizare a Accesibilității (GAAD) la care, de asemenea, s-a alăturat”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare