Expres

Ion Țiriac, mesaj puternic pentru români: „Acesta e secretul vieții!” Ce spune miliardarul născut la Brașov

Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați români din lume și născut la Brașov, a transmis un mesaj tranșant pentru toți cei care vor să reușească în viață. Miliardarul susține că succesul nu vine niciodată „din cer” și că oamenii trebuie să învețe să accepte atât momentele bune, cât și pe cele grele.

„Niciodată nu există doar zile cu soare. Există și ploaie, și ger”, a declarat Ion Țiriac, subliniind că munca personală și asumarea responsabilității sunt cheia reușitei.

Fostul mare tenismen a explicat că nimeni nu ar trebui să aștepte ajutor din exterior, ci să își construiască singur drumul: „Ceea ce faci cu mâinile tale rămâne personal și bine făcut. Dacă aștepți pe altcineva să le facă pentru tine, n-o să ajungi nicăieri”.

Mândru că este brașovean și român, Ion Țiriac a reamintit că s-a născut pe strada Tache Ionescu din Brașov și că, în ciuda oportunităților de a primi alte cetățenii, a ales mereu să rămână român.

„Tot cu pașaport român am trăit toată viața. Tot cu ăsta mă duc peste tot”, a mai spus miliardarul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului Școala Sportivă și au stârnit reacții puternice în mediul online, mulți români considerând mesajul unul dur, dar realist.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button