Expres

Iohannis l-a primit la Cotroceni pe prințul Charles

 

Președintele României l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe prințul Charles, aflat în vizită în România. Cei doi au reiterat nivelul foarte bun al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, care are la bază cooperarea intensificată în domeniul economic și în cel al securității, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Președintele Klaus Iohannis a evocat excelenta vizită oficială efectuată anul trecut de către ASR Prințul de Wales şi a apreciat, încă o dată, dedicaţia şi implicarea Alteței Sale Regale în activități caritabile în România și în promovarea frumuseții naturale, a tradițiilor autentice și a biodiversității mediului rural românesc. În context, Președintele României a salutat recenta prezență a ASR Prințul de Wales la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, pentru a vizita expoziția care celebrează unicitatea și extraordinara diversitate a patrimoniului natural românesc, proiect realizat în colaborare cu Fundația Prințul de Wales”, arată comunicatul. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat contribuția concretă a forțelor armate britanice la asigurarea securității regionale. Președintele României a reconfirmat, totodată, rolul de liant al relației bilaterale reprezentat de comunitatea de români care trăiește și lucrează în Marea Britanie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button