Expres

Iohannis cere demisia „imediată” a miniștrilor Teodor Meleșcanu și Carmen Dan

 

Președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri demisia „imediată” a miniștrilor de Externe, Teodor Meleșcanu, și de Interne, Carmen Dan, pentru problemele de la votul din diaspora.
„Este evident că trebuie să existe și urmări politice pentru modul defectuos în care a fost organizat votul din Diaspora, iar „cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenționat prost aceste alegeri trebuie să plătească cu funcția. Vorbesc de urmarea politică (…) Fiindcă nu au știut să-și dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat”, a subliniat Klaus Iohannis.

Pentru remedierea „urgentă” a problemelor întâmpinate la vot și pentru că nu are „încredere” că guvernul va veni cu „soluții rapide”, președintele Iohannis a anunțat înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unei comisii mixte, în care vor fi invitați „toți cei care au atribuții” în domeniu. Rolul acestei comisii este identificarea problemelor majore și propunerea de soluții către autoritățile care pot veni cu reglementări, respectiv Parlamentul, Guvernului și Autoritatea Electorală Permanentă, a arătat Klaus Iohannis.

Președintele a salutat rezultat „extraordinar de bun” de la referendumul pentru justiție, „care readuce România în normalitatea europeană” și a precizat că acest rezultat a fost apreciat „foarte foarte pozitiv” de liderii europeni cu care s-a întâlnit ieri la Bruxelles. „Este un foarte mare succes pe care îl aveți voi, care vi se datorează vouă, dragi români”, a mai spus Klaus Iohannis.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare