Ioan Ursu – istoricul din Caţa care a dus Braşovul mai aproape de Marea Unire. Legătura secretă cu generalul Eremia Grigorescu

În perioada în care România îşi reaminteşte de momentele fondatoare ale Marii Uniri, Braşovul redescoperă una dintre personalităţile sale discrete, dar esenţiale: istoricul Ioan Ursu, fiu al satului Caţa şi promotor al idealului naţional în 1918.

Un ardelean în slujba istoriei

Născut în 1875 în localitatea Caţa, aproape de Rupea – judeţul Braşov, Ioan Ursu provenea dintr-o familie de ţărani ardeleni cu puternice rădăcini româneşti. Sat vechi, atestat documentar încă din secolul al XIII-lea, Caţa era cunoscut pentru biserica sa fortificată şi pentru comunitatea sa mixtă, româno-săsească. Din acest mediu tradiţional, Ursu a pornit spre Bucureşti, unde şi-a urmat vocaţia de istoric.

Cu studii solide şi o activitate academică remarcabilă, a ajuns, în 1910, membru corespondent al Academiei Române – o performanţă rară pentru un intelectual transilvănean atât de tânăr.

Contribuţia la Marea Unire: diplomaţie, cultură, argument istoric

În anii premergători Marii Uniri, Ioan Ursu a avut un rol important în susţinerea intereselor româneşti pe plan extern. A participat la misiuni culturale şi universitare în Franţa, unde a susţinut cauza românilor ardeleni în mediile academice şi diplomatice.

Prin conferinţe, interviuri, texte istorice şi relaţiile sale din mediul universitar, Ursu a pregătit terenul pentru recunoaşterea internaţională a dreptului românilor la autodeterminare. În timp ce soldaţii apărau frontierea cu arma în mână, Ursu apăra istoria şi identitatea românilor pe frontul intelectual.

Braşovul – oraşul în care a creat şi a rămas până la final

După 1918, Ioan Ursu s-a stabilit la Braşov, oraş în care a continuat să scrie, să predea şi să se implice în viaţa culturală a comunităţii. Aici şi-a petrecut ultimii ani, până la moartea sa, în 1925.

Astăzi, Braşovul îl onorează cu Strada Ioan Ursu, o arteră importantă, care aminteşte de figurile culturale ce au contribuit la identitatea oraşului şi la consolidarea României Mari.

Ioan Ursu a avut şi o soră mai mică, Emilia, care a fost – de asemenea – pasionată de istorie. Căsătorită cu judecătorul Nistor Popa, un anticomunist convins, Emilia a fost una dintre cele mai respectate profesoare de istorie din Braşov.

O legătură surprinzătoare: familia Ursu şi generalul Eremia Grigorescu

Puţni ştiu că Ion Ursu a fost legat prin familie de unul dintre cei mai importanţi eroi ai Primului Război Mondial, generalul Eremia Grigorescu, comandantul trupelor române în bătăliile de la Oituz şi Mărăşeşti.

Istoricul din Caţa s-a căsătorit cu o fiică a generalului Grigorescu, iar naşul lor de cununie a fost prestigiosul savant Alexandru D. Xenopol. Această alianţă familială reflectă, într-un mod simbolic, ceea ce a însemnat România Mare: unitatea spiritului militar cu cel academic, a frontului cu biblioteca, a sacrificiului cu cultura.

Un nume care merită readus în lumină

Ioan Ursu rămâne una dintre figurile semnificative ale Braşovului interbelic – un intelectual ardelean menit să completeze cu discreţie tabloul Marii Uniri. Fiu al Ţării Bârsei, istoric, diplomat cultural, membru al Academiei şi legat de unul dintre cei mai mari generali ai României, Ursu merită aşezat în rând cu personalităţile care au construit modernitatea românească.

Braşovul îi păstrează numele pe o stradă, România ar trebui să-i păstreze numele în memoria colectivă.