INVESTIŢIE: Primăria a început demersurile pentru construirea unui aeroport de mici dimensiuni la Ghimbav

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, s-a aflat sâmbătă la Brașov, pentru a participa la mitingul aviatic „Transilv Aero Show” de la Aerodromul Ghimbav. Cu această ocazie, ministrul a purtat o serie de discuții cu primarul George Scripcaru pe tema stadiului realizării unui aeroport de mici dimensiuni în zona ICA.
Radu Berceanu a declarat că investiția are sprijin deplin din punct de vedere logistic și financiar din partea ministerului pe care îl conduce. Sursa citată a spus că va susține și realizarea unui aeroport internațional, proiect promovat de administrația județeană, dar că o asemenea investiție este una de durată.
Ministrul a susținut faptul că, în momentul de față, „există o asociere între Primăria Brașov, ICA Ghimbav și Aeroclubul României – care se află în subordinea Ministerului Transporturilor. Deja, documentele sunt semnate, proiectul este dat în lucru și se lucrează la proiect în ritm alert. Dacă toate eforturile vor fi concentrate în această direcție, anul viitor va exista în această locație de la ICA Ghimbav o pistă betonată în lungime de 1.600 m, pe care aeronave de până la 100 de pasageri să poată decola și ateriza fără probleme. Va fi o legătură pentru Litoral, respectiv pentru Aeroportul Constanța, pentru București, dar și pentru curse din München, Valencia sau Viena”.
Lucrările efective vor începe curând
La rândul său, primarul George Scripcaru a afirmat că „într-un an avem un aeroport de mici dimensiuni la Ghimbav. Dl. ministru i-a cerut directorului Aeroclubului României să se miște mai repede, astfel încât în următoarea perioadă să ne apucăm de treabă din punct de vedere al execuției propriu-zise”.
Primarul Brașovului a explicat faptul că documentațiile sunt întocmite de un institut specializat, iar după finalizarea acestora vor începe lucrările efective. „Sunt vizate componente care există, dar care trebuie reamenajate, modernizate, redimensionate, pentru a avansa cât mai repede”, a declarat George Scripcaru.
Liderul grupului consilierilor locali PD-L din Ghimbav, Ion Spinean (care a fost prezent la discuții), ne-a declarat că „proiectul are susținere la Ghimbav. Un aeroport, chiar și de mici dimensiuni într-o primă fază este absolut necesar. Suntem de acord și sprijinim și construirea unuia internațional, dar până atunci avem alternativă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



