Intre real si oniric, la ceas medieval

La Centrul Cultural „Reduta” s-a deschis expozitia „Vis medieval” a pictorului Alexandru Gheorghiu.
Lucrarile artistului, inconfundabil in maniera si cromatica, se construiesc pe doua dimensiuni. Pe de-o parte, se fixeaza un cadru medieval ca atmosfera si contact concret cu o realitate revoluta, dar, cu atat mai mult, fermecatoare, deschisa imaginarului, primitoare, calda. Pe de alta parte, se isca deschiderea spre vis, capacitatea de a se desprinde de real si material, pentru a reface si un teritoriu uman, cu domnite si cavaleri, cu asteptari si credinta, cu lumi imaginare, acum delimitarea formelor nemaifiind un reper spatial, ci devenind o involburare scaldata in pasta vascoasa a visului. Tot ritualul plastic al trecerii de la real la oniric este consemnat in culori tari si vii, cu tuse groase de rosu, albastru, galben sau maro, amintind de o cromatica fovista. Artistul pare a refuza prezentul si, purtat de vis, se refugiaza intr-un spatiu medieval in care poate regasi valorile inalte ale spiritului si sufletului. Discursul are coerenta plastica, are contrapunct, nonfigurativul oniric venind sa invadeze o realitate materiala a unei lumi apuse. (Al.T)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




