Expres

Intră din nou bani pe cardurile de alimente

Intră din nou bani pe cardurile de alimente

O nouă tranșă de 250 de lei va intra pe carduri pentru persoanele defavorizate, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu, în cadrul programului „Sprijin pentru România”. Executivul va suplimenta și sumele pentru producătorii agricoli.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că va fi acordată o nouă tranşă de 250 de lei pentru persoanele defavorizate şi pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei lunar, constând în produse alimentare şi în mese calde. De asemenea, Executivul va suplimenta, în cadrul şedinţei de Guvern, sumele pentru sprijinirea producătorilor agricoli, transmite news.ro.

Marcel Ciolacu a declarat la începutul şedinţei de Guvern, că pentru sprijinirea persoanelor defavorizate Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte în plus 650 de milioane de lei.
Continuăm un program important cu un impact social major pentru persoanele aflate în situaţii defavorizate, pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei lunar şi persoanele cu dizabilităţi. Le acordăm o nouă tranşă de 250 de lei pentru produsele alimentare şi mese calde. Peste 2,5 milioane de persoane vor încasa bani în august, aşa că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte în plus astăzi aproape 650 de milioane de lei”, a afirmat Ciolacu.

Ciolacu a precizat că vor fi sprijiniţi şi producătorii agricoli.
Suplimentăm şi sumele pentru sprijinirea producătorilor agricoli, prin subvenţionarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură şi prin susţinerea investiţiilor în creşterea porcilor şi în sectorul avicol. Alocăm Ministerului Agriculturii 270 de milioane în credit de angajament şi peste 570 de milioane de lei în credit de bugetare”, a mai transmis premierul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button