Expres

Interimatul Michaelei Judele la conducerea DGASPC a expirat ieri

  • logomytex.png
 

De ieri, Michaela Judele, care ocupă și funcția de consilier local PNL în cadrul Consiliului Local Făgăraș, nu mai este director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov (DGASPC). Ea a fost numită în 18 martie în funcția de director interimar și, potrivit declarației ei, contractul i-a expirat pe 15 septembrie. În același timp, în luna iulie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a efectuat un control în cadrul Consiliului Județean, la DGASPC, constatând că cele două funcții deținute de Judele sunt incompatibile, astfel că ea a fost pusă în situația de a renunța la una dintre funcții.
„Nu am demisionat din funcția deținută la DGASPC, ci am ales să nu semnez un nou contract. Am decis să fiu în continuare consilier local, deoarece am fost aleasă de făgărășeni și mi se pare corect  să-mi duc mandatul la bun sfârșit”, și-a motivat decizia Michaela Judele.
Referitor la această situație, președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, a declarat: „În condițiile în care avem de-a face cu legi contradictorii și cu un amalgam de dispoziții din care nu putem înțelege mai nimic, doamna Judele a preferat să renunțe la postul ocupat la DGASPC, mai ales că i se termina interimatul. Este discutabil dacă era sau nu în stare de incompatibilitate, dar, oricum, dânsa mi-a declarat că nu dorea să participe la concursul pentru titularizarea pe funcție și dorește să rămână consilier local la Făgăraș”.     (R.C. & C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google