Întâlnire la Brașov, în cadrul proiectului european de eficientizare energetică a clădirilor „ABRACADABRA”
Cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului „Asistență acordată pentru modernizarea, adaptarea, repararea şi dezvoltarea clădirilor, în vederea aducerii acestora la stadiul de clădiri energie zero și crearea unei piețe a renovării capitale” (ABRACADABRA) va avea loc mâine dimineață, începând cu orele 9.30, în Sala de Consiliu (la sediul Primăriei Brașov).
„Întâlnirea are ca scop identificarea soluțiilor pentru modificările legislative necesare, în acord cu legislația din UE, pentru a permite realizarea obiectivului propus, acela de a reabilita și eficientiza energetic clădirile de locuințe în vederea aducerii acestora la stadiul de clădiri cu consum de energie zero”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
ABRACADABRA este un proiect de cercetare cu finanțare europeană, coordonat de Universitatea din Bologna, la care participă autorități și oganizații din 11 țări: Italia, Grecia, Spania, Belgia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Letonia, Bulgaria și România. În fapt, Brașovul este singurul oraș din România care s-a implicat în acest proiect, al cărui scop este să identifice soluții tehnice și financiare pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirilor de locuințe, în vederea aducerii loc cât mai aproape de „energia zero”, respectiv de consumul minim de energie.
Studiul la Brașov se realizează pe două blocuri: unul de locuințe private (Calea București, nr 82A) și unul de locuințe sociale (strada Lânii, nr. 42).
La întâlnirea de mâine vor lua parte și unul dintre cei mai importanți specialiști ai României în domeniul eficienței energetice, Horia Petran, și Giorgia Rambelli, manager de proiect în cadrul Secretariatul Economic pentru Sustenabilitate (ICLEI), organizaţie responsabilă, în cadrul Comisiei Europene, pentru politici şi programe privind sustenabilitatea oraşelor şi a regiunilor.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.