Expres

Ingrijorare – Brasovenii ar putea ramane fara furnizor de agent termic

  • logomytex.png
 

Daca nu se va gasi cat mai repede o solutie pentru depozitarea cenusii, rezultate in urma arderii lignitului, Brasovul ar putea ramane fara furnizor de agent termic din sezonul rece 2006/2007. Actualul depozit de zgura al CET, de langa rezervatia naturala Dealul Lempes, trebuie inchis, deoarece este aproape plin. „Unul dintre obiectivele sensibile ale CET-ului este acest depozit de cenusa. Daca acesta devine nefunctional, nici brasovenii nu se vor mai incalzi. Langa Dealul Lempes avem doua bazine, dar amandoua sunt aproape pline. Trebuie sa gasim o solutie. Este una dintre marile noastre suferinte si speram ca o vom rezolva prin proiecte de mediu si cu ajutorul unor fonduri europene. Cheltuielile pentru o astfel de lucrare sunt foarte ridicate”, a precizat Mircea Paraschiv, directorul general al CET Brasov. Primul bazin, cu o suprafata de 24 de hectare si o adancime de 12 metri, a fost construit o data cu CET pe la sfarsitul anilor ’80. Peste cativa ani a mai fost construit inca un bazin de 42 de hectare, dar cu o adancime mai mica. Cenusa este transportata pana la depozit prin conducte, iar aici este stropita in continuu cu apa, pentru a evita imprastierea ei si implicit poluarea. Capacitatea fiecarui bazin este de 2,3 milioane de metri cubi, dar tinand cont de faptul ca in fiecare iarna se produc peste 200.000 de tone de zgura, acestea sunt aproape de limita. Din 100 de tone de lignit, 35 devin cenusa. Pentru ca sa poata functiona in continuare au fost gasite trei solutii, si anume: marirea capacitatii actualului depozit prin suprainaltare, construirea unui nou depozit in incinta CET sau deversare cenusii in cariera unei balastiere din vecinatatea CET. „Costurile pentru intretinerea actualului depozit sunt foarte mari. Suprainaltarea sa ar costa de asemenea, foarte mult. Noi vrem sa producem cat mai putine probleme vecinilor nostri – rezervatiei naturale si Spitalului TBC – de aceea vrem sa mutam depozitul din aceasta zona. Cea mai buna si mai ieftina solutie este deversarea cenusii in cariera balastierei”, a adaugat Paraschiv. Totodata, zgura poate fi folosita ca materie prima in alte domenii – si la constructia de drumuri -, iar in prezent o firma care se ocupa de prelucrarea cimentului face experimente pentru a o folosi in fabricarea acestuia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google