INFOTRAFIC: Se circulă în coloană, pe DN 1 Brașov – Ploiești
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la ora 12:30, se înregistrau valori ridicate de trafic pe Valea Prahovei, circulându-se în coloană pe raza stațiunilor Comarnic (tronsonul kilometric 103-107) și Bușteni (între kilometrii 127-130), pe sensul de urcare către stațiunile montane.
Sursa citată a transmis că, pentru DN 1 București – Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
– București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A Brașov;
– București – A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 Râșnov;
– București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 Râșnov;
– București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.
Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Centrul Infotrafic: Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.