Expres

INEDIT. Bătălia pentru BRAȘOV, reconstituită de copii în Piața Sfatului

 

Copiii din Braşov cu vârste între 8 și 15 ani sunt invitați să participe la o bătălie istorică. Este vorba despre un concept relativ nou în România – „role play” (joc de rol) în aer liber. Un joc în care participanții interpretează personaje, într-un cadru definit de către organizatori.

În acest caz, organizatorii, Asociația „Tradiții Carpatine”  vor să reconstituie lupta dintre brașovenii conduși de judele Michael Weiss și armata lui Gabriel Bathory, care a avut loc la 16 octombrie 1612 la Feldioara, luptă datorată dorinței lui Gabriel Bathory de a supune Brașovul. Ceea ce s-a și întâmplat.
Istoria se poate rescrie, însă, de către copii, vineri, 29 iulie, de la ora 15.00, în Piața Sfatului, când „Michael Weiss” și „Gabriel Bathory” se vor înfrunta din nou după 400 de ani.
Copiii vor primi costume și săbii (din cauciuc), apoi, într-un cadru delimitat, se vor lupta pentru supremație. Ei vor fi împărțiți în două tabere, conduse de „Michael Weiss” și de „Gabriel Bathory”. Regulile sunt foarte simple: orice participant, odată ce va fi atins de sabia unui oponent se va lăsa jos și se va ridica doar după ce a fost atins de către comandantul său (Weiss sau Bathory). 
Luptele se vor desfășura cu săbii confecționate dintr-un material ușor, care nu permite loviri periculoase. Orice participant care depășește limitele definite de organizatori poate fi exclus. Înainte ca lupta să înceapă, organizatorii le vor povesti copiilor cum s-a petrecut bătălia în realitate, în anul 1612. La final, cei mici vor putea participa și la un concurs de cultură generală, cu întrebări despre istoria Brașovului.

Copiii cu vârste între 8 și 15 ani care vor să participe trebuie să se înscrie pe site-ul www.larp.pbv.ro Participarea este gratuită pentru primii 100 de copii înscriși pe site. Ceilalți vor plăti o taxa de înscriere de 10 lei.

„Scopul acestui eveniment este de a promova istoria Brașovului într-un mod interactiv și distractiv. LARP  – Live Action Role-Playing Game – este un concept care a început să „prindă” și în România. În SUA și vestul Europei nu doar copii, ci și adulți, de exemplu angajați ai unor corporații renumite, participă frecvent la astfel de jocuri, scopul fiind socializarea și întărirea spiritului de echipă”, spune George Cornea, reprezentantul Asociației „Tradiții Carpatine”.

Despre Bătălia pentru Brașov puteți citi AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare