Expres

Independenții pun condiții Guvernului

  • logomytex.png
 

Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al UNPR, nu a exclus posibilitatea ca noua formațiune politică să voteze moțiunea de cenzură dacă Guvernul nu va reuși să evite scăderea cu 15% a pensiilor mici, astfel încât unii bătrâni să primească mai puțin de 350 de lei pe lună. „Am cerut să susțină faptul că nu se va scădea pensia minimă garantată de 350 de lei. Este principalul argument pe care îl susținem și ni s-a spus că este un aspect care poate fi analizat. Asta ar însemna un cost de aproximativ 90 de milioane de euro și ar fi 60.000 de beneficiari. În urma acestei analize noi la UNPR o să căutăm soluții de unde să completăm acești bani”, a declarat Steriu în urma întâlnirii cu președintele Traian Băsescu. Purtătorul de cuvânt al UNPR a lăsat să se înțeleagă că, în cazul în care „nu își ating acest obiectiv, există posibilitatea să votăm moțiunea de cenzură”.
„De asemenea președintele Marian Sârbu a scos în evidență faptul că există indemnizații care se suprapun. S-a discutat în primul rând de scrisoarea către FMI, iar acum încă este departe ceea ce înseamnă moțiune de cenzură”, a adăugat Steriu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google