Expres

INCREDIBIL. Cap de broască descoperit într-o pâine! (FOTO)

  • broasca paine_216402.jpg
 

Capul unei broaște a fost găsit de un tânăr din localitatea buzoiană Smeeni, în timp ce lua masa cu soția și cu copilul lor de trei ani. Soții cumpăraseră pâinea de la un magazinul sătesc, iar după ce au apucat să mănânce câteva felii din ea, bărbatul a observat un corp străin în pâine, care semăna cu pielea unei broaște. Apoi, la examinarea mai atentă a pâinii, cei doi și-au dat seama, îngroziți, că au dat peste capul unei broaște care ar fi fost secționată în timpul procesului de malaxare.

„Dacă mama m-ar fi făcut cu vreun italian probabil că aş fi mâncat şi eu broaşte, dar poate cine ştie, mă reprofilez acum. Soţia nici nu mai vrea să vadă forma de pâine, darămite s-o mănânce. Mai grav este că dacă ar fi mâncat copilul acea felie sigur se îmbolnăvea de cine ştie ce nenorocire”, a declarat Doru Tudorache, tânărul care a cumpărat pâinea, potrivit adevarul.ro.

Întrucât producătorul a refuzat să dea socoteală, bărbatul a făcut public cazul și a sesizat Protecția Consumatorilor Buzău, prezentând și fotografia în care se observă capul broaștei în pâine.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare