Incident feroviar în județul Brașov – al treilea scenariu de exercițiu (galerie foto)
Echipajele de salvare s-au antrenat, ieri, simulând un incident feroviar în județul Brașov. Acesta a fost al treilea exercițiu în teren din cadrul „Stagiului de Formare COS-DSM”- sesiunea 2 din acest an.
Antrenamentul a avut loc la Tunelul Feroviar Teliu.
„La exercițiu atât experții francezi, cât și cei români au urmărit coordonarea integrată la fața locului a Comandantului Operațiunilor de Salvare (COS) și Directorilor Operațiunilor de Salvare Medicală (DSM), funcționarea Punctului de Comandă Mobil Înaintat, a Postului Medical Avansat, cât și cooperarea COS-DSM cu reprezentanții celorlalte instituții”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Conform scenariului, în data de 27.06.2023, la ora 11:00, dispeceratul ISU Brașov a fost anunțat prin SNUAU 112 de către o echipă de muncitori ce efectuau lucrări de întreținere la Tunelul Feroviar Teliu despre izbucnirea unui incendiu în tunel, cu degajare mare de fum, precum și existența unor victime blocate în interiorul acestuia.
Fiind vorba despre victime multiple, s-a declanșat „Planul Roșu”. La locul intervenței s-au deplasat forțele necesare de la subunitățile din Brașov, inclusiv autospeciala pentru transport roboți și elicopterul SMURD Brașov.
„Scopul acestui exercițiu este îmbunătățirea activității de coordonare a situațiilor de urgență cu victime multiple care implică aplicarea Planului Roșu de Intervenție, cooperarea dintre comandantul operațiunilor de salvare (COS) și directorul operațiunilor de salvare medicală (DSM), precum și cooperarea acestora cu ceilalți reprezentanți ai autorităților cu responsabilități în astfel de situații de urgență. Pe această cale, dorim să mulțumim conducerii și angajaților CFR Brașov pentru sprijinul acordat, forțelor de ordine de la Poliția Română și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean, Grupării de Jandarmi Mobilă, colegilor pompieri de la ISU Brașov și ISU Covasna, Serviciul Public Județean Salvamont Brașov și Serviciul Public Local Salvamont Poiana Brasov, Serviciului Județean de Ambulanță, Crucii Roșii și voluntarilor”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Amintim că, primul exercițiu a avut loc în data de 23 iunie, la un spital privat de pe Calea București, unde (conform scenariului) a izbucnit un incendiu.
Echipajele au simulat un incendiul izbucnit într-un salon aflat la etajul al II-lea al spitalului, care s-a propagat cu repeziciune către hol, fiind necesară evacuarea tuturor pacienților internați pe secție.
Al doilea exercițiu a fost la Aeroportul Internațional Brașov, unde a avut loc un accident aviatic (pe timpul desfășurării unui Meeting aviatic, ca urmare a coliziunii în aer a două avioane, unul dintre aparate s-a prăbușit peste un hangar, în aeroport).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Incident feroviar în județul Brașov – al treilea scenariu de exercițiu (galerie foto) […]