Expres

Începe modulul 3 de școală, cu durată variabilă și primele probe de BAC 2025

Începe modulul 3 de școală, cu durată variabilă și primele probe de BAC 2025

De astăzi, 8 ianuarie, elevii revin în bănci, după mai mult de două săptămâni de vacanță din perioada sărbătorilor de iarnă, pentru cel de-al treilea modul de cursuri. Unul cu durată variabilă, pentru că este urmat de „vacanța de schi”, vacanța mobilă, de o săptămână, care a fost lăsată la latitudinea inspectoratelor școlare județene.
Pentru elevii de clasa a XII-a/a XIII-a, vacanța de iarnă a fost ultima înaintea probelor de competențe de la Bacalaureat 2025, care anul acesta vor fi organizate mai devreme, mai exact vor începe la finalul lunii ianuarie.
Tot în acest modul, diriginţii calculează mediile pentru acordarea burselor de merit şi rezilienţă la clasa a V-a, pe baza notelor din primele două module de şcoală.
Probele de competenţe (la română, o limbă străină şi competenţe digitale) de la Bacalaureatul 2025 încep la finalul lunii ianuarie, mai exact în 27 şi se vor încheia în 7 februarie.
Acest al treilea modul de învăţare se va încheia cu vacanţa mobilă, de schi, aleasă de fiecare judeţ în parte. În cazul Braşovului, modulul 3 se va încheia în 21 februarie, iar elevii vor fi în vacanţă până în data de 2 martie, inclusiv.
Din 3 martie, în cazul judeţului Braşov, începe modulul 4 de cursuri, care se va încheia în 18 aprilie, când toţi elevii vor intra în vacanţa de Paşti, până în 27 aprilie.
Ultimul modul de învăţare începe din 28 aprilie şi se va încheia în 20 iunie, când majoritatea elevilor vor intra în vacanţa de vară.
Însă, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a, anul şcolar se încheie la data de 6 iunie, pentru că absolvenții vor intra, din 10 iunie, în probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar se încheie în 13 iunie, pentru că aceştia vor avea de susţinut Evaluarea Naţională.

Calendar probe de competențe BAC 2025

prima probă are loc pe 27-29 ianuarie 2025: ⁠evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A.
pe 29-31 ianuarie 2025 evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B.
pe 3-5 februarie 2025 este prevăzută evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C,
pe 5-7 februarie 2025 – evaluarea competențelor digitale – proba D. Programarea candidaților pe ore și săli este comunicată înainte de probe de fiecare centru de examen în parte.

Calendarul anului școlar 2025

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button