Expres

Începe marele „deranj” pe străzile Brașovului

Începe marele „deranj” pe străzile Brașovului

Compania Apa Braşov va derula în următoarele circa 30 de luni unul dintre cele mai ample programe de modernizare a rețelei de apă din municipiul Brașov, fiind vizate rețelele de distribuție pe 90 de străzi și cele de transport de pe 20 de străzi. Pentru acest proiect, compania a obţinut o finanţare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027 în valoare de peste 95 de milioane de lei, fără TVA.
Proiectul va fi implementat prin 13 contracte de lucrări, care vor afecta circulația brașovenilor pe multe dintre străzile din oraș, în special în cartierele Astra, Valea Cetății, Blumăna și în zona Aurel Vlaicu.
Pentru că în 15 noiembrie lucrările trebuie sistate din cauza iernii, firma care va executa lucrările nu va începe acum săpăturile pe foarte multe străzi, astfel încât iarna să nu fie nevoie de conservarea șantierelor.
Astfel, de astăzi, conform planificării realizate de către antreprenori, lucrările la sistemele de alimentare cu apă din municipiul Brașov vor începe pe două străzi: Codrii Cosminului și Stadionului. Etapa I a acestor lucrări mai cuprinde și străzile Avram Iancu, Universității, Al.I.Cuza, Iuliu Maniu, Bulevardul Muncii, Tâmpei, Vasile Alecsandri și Zorilor.

În plus, lucrările din municipiul Brașov au fost sincronizate cu alte lucrări efectuate sau aprobate de primărie, astfel încât să nu fie nevoie ca după terminarea unui proiect derulat de un operator să înceapă un altul lucrări în același loc.

Pe aceste străzi se va reface și toată infrastructura stradală, așa cum trebuie. Refacerea va fi făcută împreună, pe un plan coordonat, cota-parte ce le revine lor, ca și companie care afectează carosabilul și domeniul public, și componenta de refacere care ne privește pe noi. Chiar dacă în zona în care este responsabilitatea primăriei nu era necesitate stringentă pentru noi, ne corelăm și facem o stradă cap-coadă, așa cum trebuie, iar acesta este un lucru bun. Important este să ne corelăm și să facem în așa fel încât să și lucrăm, să și refacem, să și funcționeze, iar oamenii să aibă cât mai puține probleme”, a afirmat primarul George Scripcaru, la momentul semnării contractului dintre Compania Apa și constructor, Asocierea AWE Infra SRL și DIMEX 2000 Company SRL.

„Vom ataca 10 străzi. Sunt străzi care se suprapun cu programul de investiții al primăriei pentru asfaltare. Trebuie să le finalizăm mai repede, în așa fel încât să nu îngreunăm treaba asfaltatorilor. În primă fază, vom începe la finalul lunii septembrie pe Strada Stadionului și Strada Codrii Cosminului. Ulterior vor fi Strada Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu și Universității. Vom continua cu Zorilor, cu Bulevardul Muncii și cu strada Tâmpei și din primăvară vom deschide Bulevardul Iuliu Maniu”, a explicat, la același moment, reprezentantul constructorului, Andrei Postolache.

Fiecare lucrare la rețeaua publică de apă sau de canalizare va presupune săpătură, zgomot și praf. Facem precizarea că toate aceste investiții sunt realizate în beneficiul comunității, pentru păstrarea sănătății publice, creșterea calității vieții locuitorilor și protejarea mediului înconjurător.
Ne cerem scuze tuturor locuitorilor afectați de lucrări și îi asigurăm că îi vom informa constant, pe tema progresului lucrărilor
”, au transmis și reprezentanții Companiei Apa.

Începe marele „deranj” pe străzile Brașovului

Reabilitarea rețelei de distribuție a apei (pe o lungime de 33,26 km), pe 90 de străzi în zonele cartierelor Astra (între Calea București și Carpaților), Răcădau/Valea Cetății (intre Carpaților și Tâmpei), Blumăna/Bartolomeu (străzile secundare între Mihai Viteazul și Lungă), și în zona Aurel Vlaicu și străzile adiacente;
Reabilitarea arterelor de transport, pe o lungime totală de 11,69 km, pe 20 de străzi în zona Astra-Calea București.
Reabilitarea arterelor de transport din zona Dealul Melcilor, pe o lungime totală de 1,32 km;
Instrumentație pentru monitorizare parametrii hidraulici în rețeaua de distribuție într-un sistem de tip SCADA

Lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție vor fi executate pe 90 de străzi:

Str. Bogdan Ioan, Str. Câmpului, Str. Morii, Str. Vasile Lupu, Str. Școlii, Str. Nicopole, Str. Mihai Eminescu, Str. Dealul de Jos, Str. Fundătura Bisericii Române, Str. Dr.Ion Rațiu, Str. Dealul Cetății, Str. Victor Babeș, Str. Dr. Toma Ionescu, Str. Victor Babeș, Str. Dr. Felix, Str. Dr. Ioan Cantacuzino, Str. Iuliu Maniu, Str. Dealul Morii, Str. Avram Iancu, Str. Enupărului, Str. Valea Albă, Str. Dumbrava Roșie, Str. Bisericii Române, Str. Rovine, Str. Mirăslau, Str. Universității, Str. Sitei, Str. A.I.Cuza, Str. Matei Basarab, Str. Mattis Teutsch, Str. Olarilor, Str. Karl Lehmann, Str. Cernei, Str. Someșului, Str. Oltului, Str. Vârful cu Dor, Str. Bulevardul Muncii, Str. Tâmpei, Str. Padina, Str. Eftimie Murgu, Str. Temeliei, Str. Diana, Str. Vasile Alecsandri, Str. P.Ilarian, Str. M.Klein, Str. Al. Odobescu, Str. Doinei, Str. Alexandru cel Bun, Str. Pârâului , Str. Sitarului, Str. Privighetorii, Str. Zorilor, Str. Mierlei, Str. Muncitorilor, Str. Berzei, Str. Livada Vulturului, Str. Sarmisegetuza, Str. Barbu Lăutaru, Str. Calea București, Str. Liviu Cornel Babeș, Str. Cocorului, Str. Ucenicilor, Str. Poienelor, Str. Ciprian Porumbescu, Str. Pârâului, B-dul 13 Decembrie, Str. Nicolae Teclu, Str. Lotrului, Str. Armoniei, Str. Emil Racoviță, Str.Iancu Jianu, Str. Țebea, Str. 1 Mai, Str. Bulevardul Griviței, Str. Aurel Vlaicu, Str. Vasile Cârlova, Str. Albă, Str. Codrii Cosminului, Str. Cicoarei, Str. Tudor Vladimirescu, Str. Vulcan, Str. Pandurilor, Str. Oituz, Str. Stadionului, Str. Spartacus, Str. Războieni, Str. Călugareni, Str. Vidin, Str. Rahovei, Str. Suceava.

Lucrările de reabilitare a rețelei de transport vor fi executate pe 20 de străzi:

Str. Tâmpei, Str. M. Klein, Str. Temeliei, Str. Calea București, Str. Berzei, Str. Ciprian Porumbescu, Str. Zorilor, Str. Carpaților, Str. Vulturului, Str. Parâului 2, Str. Ucenicilor, Str. Alexandru cel Bun, Str. Carpaților, Str. Poienelor, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Emil Racoviță, Str. Armoniei, Str. Lotrului, Str. Nicolae Teclu, Str. Aurel Vlaicu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button