Expres

Încep controalele din cadrul Comandamentului Estival 2018

 

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) lansează, astăzi, la Constanţa, „Comandamentul Sezon Estival 2018”, pentru a contribui la protejarea sănătăţii publice a turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc.

Astfel, în perioada 25 iunie – 2 septembrie, echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

„Activitatea Comandamentului va fi realizată de un număr de 60 de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanţa cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni”, se explică într-un comunicat remis de ANSVSA.
Inspectorii ANSVSA vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Tipurile de unităţi vizate sunt: cantinele taberelor şcolare, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică, în care se prepară şi se servesc alimente.

Activitatea de supraveghere şi control va fi sprijinită şi de un autolaborator, dotat cu echipamente specializate pentru efectuarea unor teste rapide.

Pentru eficientizarea activităţilor de control, inspectorii ANSVSA vor participa şi la acţiuni comune cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu responsabilităţi în domeniu (ex: Protecţia Consumatorilor, Direcţia de Sănătate Publică, Poliţie).

Inspectorii şi autolaboratorul îşi vor desfăşura activitatea conform unui program prestabilit dar, vor prelua şi vor verifica şi sesizările primite din partea cetăţenilor.

În acest sens, ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786/577007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.

Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare