Expres

Încă un brașovean la vârful CFR. Misiune: să facă atractiv transportul feroviar

 

Conducerea CFR Călători va fi preluată, din data de 20 aprilie, de Ovidiu Vizante, fost manager de trafic în Regionala CFR Brașov. Dan M. Costescu s-a aflat la conducerea companiei din ianuarie 2020. Este al doilea brașovean care ajunge la vârful companiilor feroviare de stat, după fostul director al Regionalei Brașov, Ioan Pintea, șef, din februarie 2020, al CFR SA.

Din data de 20 aprilie, conducerea companiei CFR Călători va fi preluată de Ovidiu Vizante, un profesionist cu experienţă vastă în logistică şi operaţiuni feroviare. Absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când activat ca manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA”, anunţă Ministerul Transporturilor, într-o postare pe Facebook.

Specialităţile sale sunt managementul operaţiunilor, al bugetelor şi dezvoltarea de procese pentru creşterea vânzărilor.

„Compania CFR Călători are nevoie de o viziune de dezvoltare modernă, adaptată acestui deceniu. Transportul feroviar trebuie să redevină atractiv pentru români şi trebuie să poată reprezenta o alternativă ecologică la transportul auto”, precizează ministerul.

Bugetul alocat în anul 2021 pentru investiţii în infrastructură feroviară este de 4,2 miliarde lei.

„Dezvoltarea CFR Călători trebuie şi ea să ţină pasul cu dezvoltarea căilor de rulare. Astfel, principalele coordonate ale mandatului noului director general sunt: digitalizarea proceselor companiei; simplificarea proceselor de achiziţionare a biletelor; extinderea serviciilor adiţionale transportului de călători, de exemplu transportul de biciclete; creşterea parcului de vagoane-cuşetă şi de dormit; suplimentarea veniturilor din publicitate; elaborarea de pachete de călătorii pentru facilitarea transportului lucrătorilor către centre industriale; revitalizarea imaginii companiei”, mai arată ministerul.

La rândul său, Dan M. Costescu scrie pe Facebook că vine momentul în care îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie. „V-am obişnuit să împărtăşesc cu voi paşii pe care i-am gândit sau făcut în ultima perioadă. Astăzi am decis să fac o schimbare în plan profesional şi să mă despart de un loc în care am pus mult suflet în ultimul an, CFR Călători. A fost o perioadă foarte intensă în care priorităţile mele au fost dezvoltarea companiei şi protejarea colegilor mei. Am avut susţinerea echipelor din companie şi minister pentru această lupta la baionetă cu pandemia şi cu problemele care apar zilnic într-o asemenea companie. Vine însă momentul în care îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie. Le doresc colegilor mei ceferişti succes în continuare şi să poată menţină cursul de dezvoltare şi modernizare a companiei, de creştere a ponderii transportului feroviar, aşa cum o fac toate companiile feroviare europene. Multa baftă, CFR Calatori!”, este mesajul acestuia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare