Expres

Încă un bebeluş în familia regală britanică

 
Ducesa de Cambridge şi Prinţul William aşteaptă al treilea copil, au anunţat reprezentanţii Palatului Kensington. „Majestăţile sale regale Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt foarte încântate să anunţe că Ducesa de Cambridge aşteaptă al treilea copil”, se arată în declaraţia oficială, citată de revista People. Ducesa şi Prinţul William mai au împreună doi copii – Prinţul George, în vârstă de patru ani, şi Prinţesa Charlotte, în vârstă de doi ani. „Regina şi membrii ambelor familii sunt deosebit de încântaţi de această veste”, se mai precizează în comunicat. La fel cum s-a întâmplat şi în timpul precedentelor sarcini, Ducesa suferă de Hyperemesis Gravidarum, o formă gravă de greţuri matinale, motiv pentru care Palatul Kensington a anunţat că nu-şi va putea onora prezenţa stabilită pentru astăzi la un centru de copii din Londra.
Sosirea celui de-al treilea bebeluş regal ar putea fi istorică: dacă va fi băieţel nu va putea să o surclaseze pe sora sa în linia de succesiune a tronului, conform măsurii implementate imediat după căsătoria Ducesei cu Prinţul, din 2011. Până la această modificare, fiul mai mic era moştenitorul tronului în defavoarea surorilor mai mari.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare