Încă un articol din Codul Penal, declarat de CCR neconstituţional
Curtea Constituţională a României a declarat încă un articol din Codul Penal ca fiind neconstituţional, acesta vizând termenul prescripţiei răspunderii penale. Magistraţii CCR motivează că, în forma actuală, articolul încalcă dreptul la un proces echitabil. Articolul 155, alin 1, vizat de sesizarea la CCR prevede: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, este neconstituţională.
„Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, de principiu, că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripţie. În acest sens, Curtea a reţinut că se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art.155 alin.(1) din Codul penal asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie”, se arată în motivarea CCR.
Totodată, se arată că a accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului, o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.