Înalta Curte atacă la CCR legea privind pensiile magistraților

Înalta Curte atacă la CCR legea privind pensiile magistraților
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație de Justiție au decis, joi, sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, au precizat surse judiciare.
Sesizarea are 39 de pagini în care Înalta Curte detaliază motivele pentru care, în opinia sa, noua lege a pensiilor de serviciu ale magistraților este neconstituțională.
ICCJ acuză Guvernul că a adoptat noua lege fără avizul CSM și încălcând prevederile legale privind asumarea răspunderii.
Premierul Ilie Bolojan preciza, luni, în cadrul ședinței plenului reunit al Parlamentului pentru asumarea răspunderii pe cinci proiecte de lege din pachetul doi de reformă, că magistrații români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depășește 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei în mod special pentru magistrații care au avut și funcții de conducere.
Înalta Curte atacă la CCR legea privind pensiile magistraților
„Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea magistraților se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va crește de la 25 de ani la 35 de ani, așa cum este cazul pentru ceilalți cetățeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remunerație netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar și cu această scădere, pensiile magistraților rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independența și respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaționale sau Constituției”, a spus premierul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

