Expres

Inadmisibil – Dupa englezi si olandezi, romanii cumpara cei mai scumpi carburanti din Europa

  • logomytex.png
 

Vesti bune. In ultimele 24 de ore, companiile petroliere autohtone nu au mai scumpit carburantii. Din pacate, asta nu inseamna ca tavalugul scumpirilor a trecut. Dimpotriva. Ele ameninta sa continue. Conform unor previziuni vehiculate la nivel international, pana la sfarsitul anului, barilul de petrol ar putea sa se vanda cu 100 USD, fata de 66 de USD, cat este la aceasta ora. Iar daca luam in calcul ca in tara noastra fiecare scumpire cu 10% a petrolului inseamna 4% in plus la pretul benzinei, rezulta ca un baril de petrol care valoreaza 100 de USD va scumpi carburantul autohton cu 20 de puncte procentuale. Cu alte cuvine, daca acest scenariu va fi pus in practica, pana la sfarsitul anului benzina Premium fara plumb s-ar putea vinde cu cel putin 4,308 de lei/l (43.080 de lei vechi/l), adica cu 1,52 USD. La randul ei, benzina Premium s-au putea cumpara cu 4,344 de lei/l (43.440 de lei/l), iar cea mai scumpa benzina ar putea costa nici mai mult nici mai putin decat 4,716 lei/l (47.160 de lei vechi/l). Din pacate, in comparatie cu tarile dezvoltate din Europa occidentala, cifrele vehiculate in Romania sunt halucinante chiar si pentru un salariat care castiga 700-800 de lei/luna (7-8 milioane de lei/l), adica putin peste 200 de euro. De exemplu, potrivit site-ul MSNBC, proprietatea celebrului trust NBC, in Olanda, tara in care salariul minim pe economie este de aproximativ 1.000 de euro, adica de cinci ori mai mare decat unul mediu de la noi, un litru de benzina se vinde cu 1,35 USD/l, adica cu 3,7812 lei/l (37.812 lei vechi/l). De asemenea, in Norvegia si in Danemarca, tari cu un nivel de trai la care romanii doar pot visa deocamdata, un litru de benzina costa 1,31 USD (3,6691 de lei sau 36.991 de lei vechi) si respectiv 1.048 USD (2,9353 lei sau 29.353 de lei vechi). Numai in Anglia pretul benzinei este clar superior celui din tara noastra, 0,88 penny/l, adica 4,5381 de lei/l (45.381 de lei vechi/l). Numai ca in ultimul an, potrivit statisticilor, in Marea Britanie, pretul benzinei a crescut cu numai 0,1 penny (0,5 lei sau 5.000 de lei vechi).

Petrolul romanesc, la pret occidental
Cu alte cuvinte, romanii, a caror tara detine unele dintre cele mai importante zacaminte petroliere din Europa, platesc printre cele mai mari preturi pentru a-si cumpara benzina. De ce? Pentru ca, o data cu vanzarea companiei Petrom austriecilor de la OMV, au fost vandute si exploatarile petrolifere care au intrat intr-un circuit pur comercial, iar petrolul de aici se vinde la pretul stabilit la bursele internationale. Adica, ceea ce la un moment dat era rezerva strategica a devenit acum o pura concesiune administrata de o companie particulara. Aceasta situatie este cat se poate de nefavorabila noua pentru ca, potrivit analistilor economici, inainte de privatizare, rezervele interne permiteau reducerea cu pana la 20 de eurocenti a pretului litrului de benzina in caz de criza.
De exemplu, acum, pretul benzinei ar fi putut fi „tras” sub 3 lei/l (30.000 de lei/l).

Pe ce dam banii? Oficial, nu stim!
Din pacate, chiar daca scoatem din portofel 3,59 de lei (1,063 de euro) pentru cel mai ieftin litru de benzina, nu stim pe ce ii dam. Asta pentru ca, asa cum a prezentat inca de acum cateva saptamani cotidianul „Transilvania Expres”, formula de calcul a pretului carburantilor este tinuta strict secreta de managerii companiilor. Schema clasica de calcul al pretului combustibililor este: pretul de achizitie al titeiului + costul prelucrarii + taxele platite statului + adaosul comercial, iar cei care pun azi scumpirile din tara pe seama pretului international de ieri au o mare problema de logica. Asta pentru ca, desi cotatia internationala a titeiului a crescut foarte mult, aceasta nu ar trebui sa se reflecte in pret mai devreme de doua-trei luni, avand in vedere atat stocurile companiilor, cat si faptul ca este vorba de pretul calculat pentru titei, si nu de un pret efectiv de cumparare. In plus, de la inceputul anului, atat euro, cat si dolarul american, monede folosite la cumpararea titeiului si la plata accizelor, au scazut foarte mult in raport cu leul autohton. In aceasta situatie, voci din cadrul unei importante companii spun ca doar o treime din suma pe care o platim noi la pompele de benzina reprezinta pretul cu care furnizorul isi livreaza marfa. In rest, dam banii pe accize (in jur de 44% din pretul de vanzare), adaosul comercial (6% din pretul de vanzare), TVA de 16%, iar 1% reprezinta taxele care sunt destinate fondului special pentru produse petroliere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google