În Vinerea Luminată se sărbătorește Izvorul Tămăduirii

În această zi, în toate bisericile și mănăstirile se face „agheasma mică”, sfințirea apei, ca la Bobotează, dar după rânduiala Săptămânii Luminate. Sărbătoarea reprezintă cel de-al doilea hram al Mânăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbătă de Sus. 

Izvorul Tămăduirii este un mare praznic, închinat Maicii Domnului, ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin, care face referire la o vindecare miraculoasă a unui orb. Legenda spune că înainte de a urca pe tron, împăratul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit să treacă printr-o pădure și a întâlnit un orb bătrân, care își căuta drumul. Acest bătrân orb, însă, era un om luminat de Dumnezeu și neîncetat predica creștinilor că în pădurile imperiale se află izvoare și lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaștrilor din acele locuri. Tradiția spune că cei doi, afundați în discuțiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Milos din fire, Leon l-a luat de mână pe orb ca să-l conducă, însă acestuia îi era mai mult sete. În căutarea sa a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului și pentru a-i unge ochii lipsiți de vedere. Ajunși acolo, i-a dat orbului să bea, iar apoi i-a spălat și ochii – după porunca Născătoarei de Dumnezeu – căci ea vorbise. Orbul și-a recăpătat vederea. Copleșit de minune, Leon a căzut în genunchi, slăvind-o pe Maica Domnului. Bătrânul înțelept i-a prezis lui Leon că va ajunge în curând împărat. 

Oază de odihnă și tratament

Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Minunile n-au încetat să se petreacă. Împăratul Iustinian, al Bizanțului, s-a vindecat și el de suferință, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul al VI-lea, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută și înzestrată cu odoare de preț de către succesorii săi. Secolele au trecut unul după altul și, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioși bucurie și vindecare sufletească și trupească. După primul război mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvântat izvor, a reamenajat zona, transformând-o într-o adevărată oază de odihnă și tratament, păstrându-i însă numele de Izvorul Tămăduirii. 

Hram la Sâmbăta de Sus 

Sărbătoarea închinată Izvorului Tămăduirii a fost așezată în Săptămâna Luminată pentru ca suferințele trupești ale creștinilor să nu le întunece acestora bucuria Învierii Domnului. De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată în biserici în această zi se face o nouă sfințire a apei, din care gustă și cu care se stropesc mai întâi oamenii pentru tămăduirea bolilor trupești, dar și a celor sufletești (păcatelor). Spre deosebire de Botezul Domnului sau Bobotează, astăzi se face așa-numita „sfințire mică” a apei sau „agheasma mică”, ierurgie care se săvârșește și la alte sărbători sau cu alte prilejuri: la botezul copiilor, la sfeștaniile caselor și ale diferitelor obiecte. La Izvorul Tămăduirii, sfințirea apei se face, totuși după o rânduială deosebită decât la celelalte, la această slujbă predominând cântările din slujba Învierii. Alături de alte lăcașuri ortodoxe, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus are ca al doilea hram, după cel al Adormirii Maicii Domnului, pe cel al Izvorului Tămăduirii, prilej de sfințire a fântânii din incinta mănăstirii, în jurul căreia se adună de fiecare dată mii de credincioși.