În sfârșit, vin americanii!

Convoiul militar format din 400 de militari americani, cu peste 80 de mijloace tehnice, și din militari români ajunge astăzi la Brașov, în drumul către Cincu, unde va avea loc exercițiul comun NATO sub denumirea de „Sarmis 15”. Militarii și mașinile lor speciale vor staționa câteva ore în fața Bibliotecii Județene „George Barițiu”, la ceremonie urmând a participa și ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, și șeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă.
Militarii americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA participă la „Marșul Cavaleriei”, de la Baza militară Mihail Kogălniceanu (Constanța) unde au desfășurat exercițiul „Wind Spring 15”, la Centrul de instruire de la Cincu (Brașov), unde vor participa la exercițiul „Sarmis 15”. În trecerea prin Ploiești, Sinaia și Brașov, soldații americani, alături de partenerii din Forțele Terestre ale României, participă la activități publice menite să răspundă îndemnului „Onorăm trecutul, asigurând viitorul”.
Astăzi, de la ora 10.00 la 11.30, militarii americani și români se vor afla la placa comemorativă de la intrarea în orașul Sinaia pentru a omagia memoria piloților americani căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, ei vor depune coroane de flori la monumentul Eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial din Piațeta Vulturii Libertății.
„Bază militară” în fața Bibliotecii Județene
Tot astăzi de la ora 14.00 la 18.00, în Brașov, publicul este invitat să asiste la ceremonia de bun venit din fața Bibliotecii Județene George Barițiu. Participanții vor putea viziona vehiculele americane și românești și vor avea ocazia să afle detalii despre posibilitățile unei cariere în cadrul Armatei României. Între orele 13.30-14.00, coloana militară mixtă americano–română va tranzita municipiul Brașov și se va dispune ulterior în parcarea din spațiul adiacent Bibliotecii Județene „George Barițiu” unde va avea loc o expoziție statică a tehnicii de luptă.
De la ora 16.00 va începe ceremonia de bun venit a militarilor americani în Brașov la care vor participa ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, șeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, oficialități americane și române, autoritățile publice locale brașovene și parlamentari brașoveni.
Vehiculele militare care participă la „Marșul Cavaleriei” vor fi împărțite în mai multe grupuri pentru a reduce pe cât posibil blocajele în trafic. Însă de-a lungul drumului, vor exista unele restricții de circulație.
1.500 de militari din Canada, Marea Britanie, România și SUA, cu aproximativ 200 de mijloace de luptă, vor participa, în perioada 15 mai – 6 iunie, la exercițiul multinațional de instruire prin simulare reală și cu trageri de luptă „Sarmis 15”, în garnizoana Brașov și la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre din Cincu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






