In semn de protest fata de retragere, o colonista israeliana si-a dat foc

O locuitoare a coloniei israeliene Keddumim (in nordul Cisiordaniei) a suferit arsuri grave ieri, dupa ce a incercat sa-si dea foc in semn de protest fata de retragerea din Fasia Gaza, a afirmat comandantul Avi Zelba, purtator de cuvant al politiei. Femeia, care emigrase de curand din Rusia, a comis acest act disperat in apropiere de Ofakim, in sudul Israelului, la cativa kilometri de Fasia Gaza, in momentul in care politia a incercat sa o impiedice sa treaca de un baraj instalat de fortele de ordine, a precizat purtatorul de cuvant. Baraje ale politiei au fost instalate pe toate caile de acces catre Gaza, pentru a evita ca manifestantii sa se apropie de zona de retragere si sa complice evacuarea. Suferind arsuri pe 50 – 60% din suprafata corpului, femeia a fost transportata de urgenta la un spital din Beersheva, aflandu-se intr-o stare grava, a precizat politia. Evacuarea colonistilor din Fasia Gaza a dat nastere unor situatii de criza si isterie in mai multe colonii, militarii si politistii recurgand la forta in cursul ultimelor ore.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




