Expres

ÎN PREMIERĂ. Judeţul Braşov participă la competiţia Gala Societăţii Civile cu 8 proiecte, cele mai multe după Bucureşti

 
181 de iniţiative, respectiv 144 de proiecte, 23 de programe și 14 campanii de comunicare s-au înscris la a XVII-a ediţie a Galei Societăţii Civile, cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Anul acesta cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea Premiul Special pentru INOVAȚIE, respectiv 37, anunţă organizatorii. 
 
În topul înscrierilor, secţiunea este urmată de Educație, Învățământ, Cercetare, cu 33 de proiecte și de Proiecte pentru Tineret, cu 32 de înscrieri.
Cele mai multe înscrieri provin de la organizații din București, respectiv 123 de proiecte, programe și campanii de comunicare. În premieră, pe locul doi se clasează județul Brașov, cu opt proiecte înscrise, iar pe locul al treilea se poziționează, la egalitate, județele Cluj și Ilfov, cu câte șapte înscrieri.
Următoarele poziţii sunt ocupate de Bacău, cu cinci înscrieri, urmate de județele Alba, Timiș, Galați și Tulcea, fiecare cu câte trei înscrieri. Topul înscrierilor continuă cu județele Constanța, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț și Prahova, cu câte două proiecte şi se încheie cu Arad, Bihor, Gorj, Harghita, Olt, Sibiu și Vrancea, reprezentate în competiție cu câte o înscriere.
„Anul acesta ne bucurăm de cele mai multe înscrieri în secțiunea dedicată Inovației datorită modului în care organizațiile au ales să abordeze problemele și nevoile identificate în comunități. Astfel de proiecte pot reprezenta modele prin soluțiile sociale sau educaționale pe care le propun. Din nou, secțiunea Educație se situează printre fruntașe la numărul de înscrieri în competiție și se remarcă prin diversitatea proiectelor, subliniind, încă o dată, această nevoie de servicii educaționale diferențiate, de reformare a sistemului, necesitatea unei abordări diferite – o misiune ce pare să poată fi dusă până la capăt în momentul de față doar de sectorul asociativ”, a declarat Florentina Loloiu, Director Programe Gala Societății Civile. 
Până în data de 15 mai 2019, 48 de specialişti vor evalua proiectele înscrise la cea de-a XVII-a ediție a Galei Societății Civile, profesionişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit, la care se adaugă reprezentanți ai sectorului privat.  
 
Festivitatea de acordare a premiilor va avea loc în data de 3 iunie 2019, la Ateneul Român, în București. În cele XVI ediții de până acum, Gala Societății Civile a premiat peste 700 de inițiative generate de sectorul neguvernamental, care au reușit să aducă schimbări pozitive majore în societate, proiecte care investesc în România și în viitorul său.
 
Pentru mai multe detalii despre Gala Societății Civile 2019 vizitați: 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button