Expres

În Grecia vor fi alegeri anticipate

 

Preşedintele elen Prokopis Pavlopoulos a acceptat, luni, dizolvarea parlamentului şi convocarea de alegeri legislative anticipate, la cererea premierului Alexis Tsipras, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Cer dizolvarea parlamentului şi organizarea de alegeri naţionale’, a declarat cu puţin timp în urmă premierul Tsipras, în biroul preşedintelui Pavlopoulos, care a dat curs solicitării, conform Constituţiei. Mandatul lui Tsipras urma să se încheie în octombrie, dar acesta a justificat că „o campanie prelungită de patru luni ar fi pus în pericol traiectoria liniştită a economiei”. Decizia premierului de devansare a scrutinului legislativ a survenit în urma eşecului partidului său de stânga Syriza în alegerile europene şi în cele locale. Potrivit rezultatelor oficiale, la alegerile pentru Parlamentul European, Syriza a obţinut 23,7% din voturi, în spatele Noii Democraţii (ND, dreapta), care a întrunit 33,1% din sufragii. În turul al doilea al localelor, organizat pe 2 iunie, dreapta a ieşit învingătoare în 12 din cele 13 regiuni şi în cele mai mari două oraşe, Atena şi Salonic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare