Expres

În curând, cel mai mare terminal RATBV va fi dat în funcțiune

În curând, cel mai mare terminal RATBV va fi dat în funcțiune

Lucrările de construcție a terminalului de transport urban Gara Brașov a ajuns la faza ultimelor finisaje. Lucrările la peroane, clădirea terminalului și branșamentele au fost finalizate, astfel că, după recepția de săptămâna viitoare, urmată de intabulare și darea în administrare către operatorul de transport, terminalul va deveni funcțional. Proiectul face parte din strategia municipalității de transformare a transportului în comun în principala alternativă de mobilitate urbană, în locul autoturismelor proprii.
„Un proiect aflat în faza finisajelor, care va fi pus în funcțiune în luna martie, deci în câteva săptămâni. Este un proiect în valoare de 16,4 milioane de lei, important pentru tot ceea ce înseamnă transportul public în Brașov, pentru că Gara Brașov este un nod intermodal și care va deveni și mai important în perioada anilor următori, odată ce vom dezvolta și proiectul de tren metropolitan. Este un terminal care are 12 peroane, dintre care patru sunt dotate cu stații de încărcare rapidă, și dispune și de spații interioare pentru așteptare, toalete, casierie, tot ceea ce ar trebui să aibă ca dotări un terminal modern”, a declarat primarul Allen Coliban, care a verificat astăzi stadiul lucrărilor.


Terasă verde pe acoperiș, stații de încărcare electrice

Terminalul este construit în zona parcării publice din stânga gării și este cel mai mare din Brașov, dispunând de 12 peroane, dintre care 4 vor fi dotate cu stații electrice cu încărcare rapidă. Acoperișul autogării este tip terasă verde, circulabilă, cu gazon. Deoarece partea din spate a clădirii este parțial îngropată, spațiul verde de pe construcție este în continuitate cu restul spațiului verde. Totodată, terminalul însemnă nu doar o zonă de peroane asfaltată, ci și amenajarea unui spațiu verde cu gazon, prevăzut cu 70 de arbori și 20 de arbuști decorativi, pentru confortul călătorilor care așteaptă autobuzul. Pe copertina peroanelor au fost amplasate panouri fotovoltaice. Platforma carosabilă asigură locul pentru oprirea a 12 autobuze, respectiv 9 locuri pentru autobuze cu lungime maximă de 13 m și 3 locuri pentru autobuze articulate cu lungime de 18 m.

Dintre acestea, 4 locuri sunt destinate încărcării autobuzelor electrice și sunt echipate cu stații de încărcare. În plus, amplasamentul a fost prevăzut și cu 7 locuri de parcare pentru autoturismele persoanelor cu dizabilități. Suprafața totală a acestui terminal este de 7.500 de m.p., suprafață ce include: autogara și peroanele, zona verde, aleile și locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Lucrările sunt executate de către asocierea S.C. Romfit Grup S.R.L. – lider – cu S.C. Har&H S.R.L. Valoarea lucrărilor a fost de 16,4 milioane de lei, fără TVA, majoritatea fonduri europene nerambursabile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare