Expres

În ce stadiu se află construcția garajului RAT pentru autobuzele electrice

În ce stadiu se află construcția garajului RAT pentru autobuzele electrice

Una dintre investițiile majore – pentru transformarea transportului în comun în principala soluție de mobilitate în municipiul Brașov prin utilizarea unei flote de transport verzi – este construirea unui garaj pentru autobuzele electrice și a dotărilor necesare asigurării funcționării optime a acestora.
Această investiție include un garaj pentru 157 de autobuze și clădirile pentru asigurarea mentenanței parcului auto. Clădirile vor fi acoperite cu panouri fotovoltaice, iar fiecare loc de parcare va fi dotat cu stație de încărcare a autobuzelor.
Garajul este foarte important pentru prelungirea duratei de viață a autobuzelor electrice aflate în funcțiune, precum și a celor pe care Primăria Brașov le va achiziționa în perioada următoare, în urma obținerii unor finanțări nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primarul Allen Coliban a verificat astăzi stadiul lucrărilor, care, conform contractului, ar trebui să se încheie până la finalul acestui an.
„Construim cel mai mare garaj pentru transport public electric din România. Va găzdui 157 de mijloace de transport în comun ale brașovenilor și este un obiectiv foarte important pentru mobilitatea verde a orașului. Este un șantier care a început în acest an, un șantier care se va termina până la finele lui 2024 și care, iată, progresează într-un ritm alert, într-un ritm susținut. Deja sunt turnate paharele pentru stâlpii de susținere ai garajului și ai clădirii principale. Estimăm ca până la sfârșitul lunii iunie să se încheie prima fază și să poată fi găzduite, aici, autobuzele. În faza a doua vor fi celelalte obiective, deoarece proiectul nu prevede doar o clădire de garaj, ci și spații conexe, spații pentru reparații, pentru spălat autobuzele și toate acestea vor fi finalizate până la terminarea anului. Finanțarea este din surse europene și din bugetul local. Avem și un împrumut pentru a susține demararea acestui proiect. Acesta este și unul dintre proiectele pe care le fazăm pe noul Program Operațional Regional, fiind o continuare a vechiului Program Regional 2014-2020. Investiția totală se ridică la peste 160 de milioane de lei cu TVA”, a declarat primarul Allen Coliban.

157 de stații de încărcare care prelungesc viața bateriilor

În acest moment se derulează lucrările la trei dintre cele șapte clădiri care trebuie edificate, respectiv garajul, stația de spălare a autobuzelor și clădirea administrativă.
În cazul garajului, până în prezent, au fost turnate fundațiile la 86 de stâlpi, dintre cei 136 cât are structura de rezistență, și au fost montați primii 24 de stâlpi.
De asemenea, s-au executat lucrările de săpătură a fundației la stația de spălare a autobuzelor și se lucrează la armătură radierului.
La clădirea serviciului administrativ și centrală termică, s-au executat fundații stâlpi și grinzi, s-au turnat stâlpii la parter și urmează turnarea planșeului peste parter.

„În acest moment lucrăm la clădirea garajului. Suntem la faza de realizare terasament, montaj prefabricate, respectiv stâlpii de susținere a clădirii. Urmează, de săptămâna viitoare, să continuăm cu grinzile prefabricate. De asemenea, am atacat și clădirea administrativă, suntem la faza de turnare a planșeului peste primul nivel. De asemenea am început lucrările și la clădirea spălătoriei pentru autobuze. Suntem la faza de execuție lucrări la armare radier”, a precizat Victor Manda, managerul de proiect din partea constructorului.
Este o investiție foarte importantă pentru funcționarea în parametrii optimi a parcului auto electric, tocmai de aceea obiectivul municipalității este ca, în cel mai scurt timp posibil, toate autobuzele electrice să fie parcate în garaj și conectate, pe timpul nopții, la stațiile de încărcare.
„Acest garaj, de fapt această secție, va deveni, în următorii doi-trei ani, o secție de autobuze electrice. Va deservi cele 72 de autobuze existente, plus cele 88 care vor fi achiziționate. Garajul și restul anexelor sunt foarte importante pentru întreținerea autobuzelor, mai ales că vom avea și 157 de stații de încărcare lentă, ceea ce înseamnă că bateriile mașinilor vor putea fi corect încărcate și li se va prelungi automat viața”, a explicat Marian Geman, directorul operatorului de transport RATBV.
Lucrările sunt realizate de Asocierea dintre Eren Cons SRL, lider de asociere, și IMSAT Cuadripol SA, asociat, cu terții susținători: BOG ART SRL, Logosol SRL și Cuadripol SA, termenul de realizare este de 12 luni. Valoarea totală a lucrărilor este de 132.423.709,59 lei.
Fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, și din bugetul local.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
9 luni în urmă

Așa nu îmi pasă. Dar m-ar interesa cît a costat.

Willy
9 luni în urmă

Din ce tabla ramane sa se faca un cotet mic pentru potaia putinista latratoare barbughe. Sa nu mai stea in ploaie ca face temepratura si delireaza, pardon, turbeaza.

Back to top button