Impreuna suntem Speranta pentru Copii!
România este o țară în care diferenţele între păturile sociale sunt profunde, care atrag după ele discriminări dureroase, cu consecințe pe termen lung atât în ceea ce privește viața copiilor, cât și în ceea ce privește societatea în ansamblul ei. Astfel, la nivel național, rata de părăsire timpurie a școlii este de 26,6% în zonele rurale, 17,4% în orașe mici și de 06,2% în municipii.
Pentru a asigura accesul la educaţie al copiilor defavorizaţi, Speranţa pentru Copii, reia proiectul ” Să Învăţăm”, proiect desfăşurat în parteneriat cu Opera Braşov şi cu DGASPC Braşov, pe perioada unui an. Profesorii din cadrul acestui proiect sunt artişti ai Operei Braşov, artizani şi profesori specializaţi.
În cadrul proiectului SĂ ÎNVĂŢĂM, vom desfăşura începând cu luna august 2018, cursuri de meserii culturale, cu 50-60 de copiii orfani sau abandonaţi, instituţionalizaţi, pe perioada unui an. La sfârşitul cursurilor copiii vor fi specializaţi în diferite meserii pe cale de dispariţie: pantofar, modist/a, pictor, butafor, decorator scenă, florist, croitor şi machior.
Cursurile se vor desfăşura la Centrul multifuncţional tabere Speranţa, care se construieşte pe o suprafaţă de 700 metri pătraţi, în zona rurală Tărlungeni-Săcele. Curtea generoasa de 3500 metri pătraţi va permite construirea unui loc de joacă, unui teren de sport, unei sere şi a unui foişor. Clădirea va funcţiona cu 11 camere de cazare, fiecare cu baie, 3 săli de studiu şi socializare, 4 terase şi o bucătărie open space utilă cursurilor de gătit. Construcţia centrului Speranţa a fost demarată în anul 2016, în prezent stadiul construcţiei fiind de construcţie la gri. Asociaţia Speranţa pentru Copii va finaliza construcţia şi finisajele la nivelul parterului în această vară.
Multumim pentru sprijinul acordat si in numele copiilor beneficiar, PAROHIEI EVANGHELICE C. A. SANPETRU şi Domnului Preot Dr. Peter Klein pentru generoasa donaţie de mobilier: 60 de scaune şi 10 mese. Mobilierul primit este folosit pentru buna desfăşurare a cursurilor de meserii şi limbi străine.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.