Imaginea Mihaelei Rădulescu, asociată cu firma care a organizat focul de artificii din clubul Colectiv
„Golden Ideas”, firma care a organizat, la sfârșitul lunii octombrie, focul de artificii din clubul Colectiv, în urma căruia a pornit un incendiu, iar 64 de persoane și-au pierdut viața și alte câteva zeci au fost grav rănite, și-a redeschis site-ul.
Pe prima pagină, în cadrul secțiunii „Testimoniale”, apare o declarație a Mihaelei Rădulescu, care datează din anul 2008 și în cadrul căreia sunt lăudate serviciile profesionale ale societății comerciale. (FOTO 1)
„Golden Ideas mi-a propus să regizez festivalul de pirotehnie din anul 2008. A fost o idee fantastică si un challenge extraordinar. Dar am facut față cu brio cu toții împreună. Abia aștept ediția următoare”, se arată pe site-ul firmei.
Eugen Iancu, președintele asociației „Colectiv” și tatăl uneia dintre victime, a criticat dur pe Facebook asocierea imaginii vedetei PRO TV alături de societatea comercială care a organizat focul de artificii din clubul Colectiv.
„Mihaela Rădulescu sprijină firma care a organizat dezastrul din Colectiv? Mihaela Rădulescu lauda profesionalismul artificierilor incendiatori din Colectiv??? Vreau sa cred ca este o gluma proasta. Nu pot sa cred ca vedeta PRO Tv face asta. Ar fi o bătaie de joc la adresa noastră. Vor exista oameni în tara asta care sa autorizeze funcționarea Golden Ideas Fireworks Artists și vor exista oameni care să angajeze firma Golden Ideas Fireworks Artists ???”, a scris Eugen Iancu vineri, 22 iulie, pe pagina personală de Facebook. (FOTO 2)
Până în prezent Mihaela Rădulescu nu a oferit niciun punct de vedere oficial cu privire la asocierea imaginii sale alături de firma „Golden Ideas Fireworks Artist”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.