Expres

Ilie Bolojan: „România ar putea intra în incapacitate de plată, sunt zone ale statului scăpate de sub control”

Ilie Bolojan: „România ar putea intra în incapacitate de plată, sunt zone ale statului scăpate de sub control”

Măi oameni buni, nu mai poate merge cum a mers
Președintele Senatului a declarat, la B1 TV, că dacă Guvernul continuă să se împrumute și nu reduce cheltuielile și deficitul bugetar România va intra în incapacitate de plată. De asemenea, Ilie Bolojan a atras atenția că instabilitatea politică contribuie la o economie deficitară. Astfel, președintele Senatului a precizat că tăierile de cheltuieli la nivelul instituțiilor este „obligatoriu” să continue.
Ilie Bolojan a precizat că „ţara asta a cheltuit mulţi ani de zile mai mult decât şi-a putut permite, iar asta înseamnă că am luat credite foarte mari”.

E adevărat, din ele o parte s-au dus în investiţii şi creşterea investiţiilor în infrastructura locală, în reţeaua de drumuri naţionale, drumuri expres, autostrăzi este o realitate care nu poate fi contestată. Dar o bună parte din aceste împrumuturi s-au dus în aparatul public sau în consum şi nu mai putem continua în felul acesta pentru că diferenţa dintre cheltuielile mari şi venituri trebuie acoperită prin împrumuturi sau prin inflaţie. Ambele sunt nişte fenomene care ne vor complica foarte mult existenţa în viitor”, a avertizat Ilie Bolojan.
Președintele Senatului a atras atenția că fără reducerea cheltuielilor din zone ale statului „scăpate de sub control”, problemele economice ale României se vor adânci. „Este obligatoriu să facem asta, altfel nu vom face decât să mimăm lucrurile ceea ce nu va face decât să întărească și mai mult senzația de lipsă de eficiență, de oameni neserioși și de consolidare a neîncrederii în lumea politică. Trebuie să ne scădem cheltuiele de funcţionare, trebuie să atragem banii europeni pentru a avea investiţii care să genereze creştere, să putem să avem o creştere economică şi trebuie să ne creştem veniturile, dar nu crescând taxele, ci încasându-ne veniturile pe care le avem. (..) Avem zone ale statului care practic au fost scăpate de sub control în aceşti ani. Tot felul de autorităţi, tot felul de instituţii”, a spus preşedintele Senatului la B1 TV.
El a atras atenția că România continuă să se împrumute la dobânzi tot mai mari. „Cu cât luăm mai multe împrumuturi, ceea ce din păcate se întâmplă, cu atât dobânzile sunt mai mari iar la un moment dat plata dobânzilor ocupă procente importante din PIB-ul României şi va face ca guvernele noastre indiferent care vor fi să nu mai aibă spaţii de mişcare şi practic vom intra într-o zonă de incapacitate de plată dacă nu facem ceva”, a atras atenția Ilie Bolojan.
Președintele Senatului a precizat că reducerea cheltuielilor va fi un proces de durată. „Ca să fie aduse sub control, nu pot fi aduse într-un timp atât de scurt de pe zi pe alta pentru că trebuie să modifici legi, trebuie să modifici contracte de mandat, trebuie să modifici contracte colective de muncă şi într-o ţară în care calitatea legiferării a lăsat de dorit de mulţi ani de zile, adică legi care sunt interpretabile, legi neclare, legislaţie care se suprapune una peste alta, se bate cap în cap, dacă n-ai grijă cum faci lucrurile, sunt mai mari pagubele decât câştigurile şi atunci asta este o operaţie care trebuie făcută într-adevăr, lună de lună, zi de zi”, a subliniat Bolojan.
Potrivit liderului PNL, pe oameni îi nemulţumesc „sinecurile politice”. „E foarte important ca oamenii să înţeleagă că asta se ştie, nu se mai acceptă. A, nu se poate rezolva de pe o zi pe alta, dar acum au atacat această chestiune, luna următoare se atacă alte lucruri, săptămâna următoare şi aşa mai departe”, a completat liberalul.
Ilie Bolojan a menţionat că ceea ce a făcut la Senat „nu e o chestiune de imagine”.

Am auzit multe comentarii. (..) Nu e o chestiune de imagine, pur şi simplu calculăm corect numărul de oameni care lucrează în Senat, reducem cheltuierile, lucrăm mai mult ca să avem o calitate mai bună a legilor şi nu în ultimul rând să avem legitimitatea morală, să întrebăm şi pe cei care sunt în subordonarea Parlamentului, care au fost practic scăpaţi de sub control, măi oameni buni, nu mai poate merge cum a mers”, a spus Bolojan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
12 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
7 luni în urmă

Asta noi o știm de mult, o vedem de mult. Ce este amuzant este că tot cei ca el au permis așa ceva, nu noi.

Barbu Gh.
7 luni în urmă

Asta o știm de mult! Ceea ce te amuză este că ai lui și cu ciuma roșie au permis așa ceva, nu noi. Noi doar plătim huzurul acestor paraziți. Polonezii au 800.000 de bugetari. Noi avem peste 1.3000.000 de atârnători.… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 7 luni în urmă de către Barbu Gh.
Barbu Gh.
7 luni în urmă

Comentariile???

Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
Răspunde la  Barbu Gh.
7 luni în urmă

Latraule putinist i-ai giugiulit azi Bărzoiu’ lui Roman?

Florin
7 luni în urmă

Cata ipocrizie la acest “pulitician”! Pai tu unde erai anii trecuti, in momentul in care psdnl se destrabala aruncand pomeni electorale in stanga/dreapta si favorizand clientela politica cu speranta ca vor pune mana, din nou, pe ciolan? Ahhh, erai partas,… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
7 luni în urmă

GRIJANIA MĂ-TII CUI TE-A-NCHINAT CU CENZURA TA!!!

Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
7 luni în urmă

Bine i-au zis parazitele alea bugetare de la camera deputatilor cand l-au trimis inapoi la Oradea. Lasa-ne Bolojane cu apucaturile tale de pupincurist. Nu iti este rusine sa il ridici in slavi pe Antonescu Cacarau ala care a vrut sa… Citeşte mai mult »

Român
7 luni în urmă

Marș, căcănarilor!
Tot de ai tăi, beliții pnl psd !

Barbu Gh.
7 luni în urmă

Te bușește râsul când citești că deviantul vilighei se pretinde a fi ardelean. Nu, el este un descremenat ca și ciolanu, ca și măciucă…

Român
Răspunde la  Barbu Gh.
7 luni în urmă

E o bășină care inca mai crede că Qurtoskolaci a fost prima plăcintă in aceste zone,că sașii,că ungurii mari șmecheri/căcănari etc -))))))

Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
Răspunde la  Român
7 luni în urmă

S-a furat coiful, s-a dus si asa zisa dovada ca romanii ar fi urmasii dacilor. Acum nu ii mai crede nici dracu ca sunt urmasii lui Decebal si Traian. Doi tati adica. De Traian se stie ca era pidosnicar ca… Citeşte mai mult »

Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
Răspunde la  Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
7 luni în urmă

Mi-as da si un like dar nu se poate. Ha ha ha! Auzi la paduchi: “pe veci stapani!”
Ha ha ha!

Back to top button