Expres

IJP BRAŞOV. Şi hoţii au dorinţe de Crăciun, care vă vizează!!!

 

Având în vedere faptul că preocupările specifice sărbătorilor de iarnă şi aglomeraţia din magazine ne determină să devenim de multe ori neglijenţi cu bunurile personale sau cu banii, poliţiştii îi sfătuiesc pe cetăţeni să fie mult mai prudenţi în ceea ce priveşte siguranţa locuinţei, autoturismului şi a valorilor monetare, întrucât infractorii sunt în permanenţă vigilenţi.

În cursul acestei luni, poliţiştii din cadrul Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu Serviciul de Ordine Publică din cadrul IJP Braşov, vor desfăşura o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor în perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv a furturilor din locuinţe, din autoturisme, din buzunare, din societăţi comerciale, a tâlhăriilor, furturilor de brazi etc.. De asemenea, vor aminti de prevederile legale care reglementează comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice.

Activităţile se vor desfăşura atât în mediul urban, cât şi în mediul rural din judeţul Braşov. Printre altele, vor avea loc întâlniri cu elevii şi cu alte grupuri ţintă, precum reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari şi ai societăţilor comerciale care vând materiale pirotehnice.

Revenind la sfaturi, iată ce vă recomandă poliţiştii braşoveni:

Evitaţi pe cât posibil locurile aglomerate. Nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi atunci când sunteţi la cumpărături sau în mijloacele de transport în comun.
Nu păstraţi în acelaşi loc (portmoneu, buzunar, geantă) banii, actele de identitate şi cheile locuinţei sau autoturismului dumneavoastră.
Atunci când sunteţi la cumpărături, luaţi doar suma necesară efectuării acestora.
Feriţi-vă de priviri indiscrete când efectuaţi plăţi.
Când mergeţi la cumpărături, nu lăsaţi în autoturisme, la vedere, produsele achiziţionate, mai ales dacă nu vă aflaţi în preajma autoturismului.
Dacă plecaţi de acasă de Sărbători, luaţi toate măsurile posibile pentru ca locuinţa dumneavoastră să nu fie „vizitată” de hoţi!

În scopul prevenirii accidentelor cauzate de utilizarea materialelor pirotehnice:

Nu cumpăraţi materiale pirotehnice de la comercianţi neautorizaţi.
Nu permiteţi copiilor să manipuleze petarde şi artificii sau alte materiale pirotehnice.
Respectaţi instrucţiunile de utilizare înscrise pe ambalajul acestor produse.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare