Expres

IJP BRAȘOV, recomandări privind șofatul pe timp de noapte

 

Odată cu lăsarea serii, prezența pe carosabil a unui obstacol poate crea dificultăți neașteptat de mari, al căror rezultat este de regulă accidentul.
Vehiculele staționate pe carosabil fără a fi semnalizate, lucrările în carosabil nesemnalizate, copacii sau bolovanii căzuți, surpările de teren, materiale de construcții (pietriș, nisip, lemne) sau resturi menajere abandonate pe drumul public din diverse motive, se numără printre pericolele din trafic.

„De asemenea în multe localități rurale lipsesc trotuarele pentru deplasarea în siguranță a pietonilor, astfel încât aceștia sunt nevoiți să se deplaseze pe partea carosabilă a drumului. Deși pietonii care circulă pe partea carosabilă trebuie să poate îmbrăcăminte cu accesorii fluorescent reflectorizant sau o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri, sunt frecvente cazurile când această predevere legală nu este respectată, iar riscul implicării acestora în accidente rutiere este crescut”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Aceștia le recomandă conducătorilor auto:
-să reducă viteza până la limita care asigură o bună vizibilitate și un control deplin al autovehicolului atunci când condițiile de drum și de trafic sunt nefavorabile;
-să supravegheze traficul și să anticipeze eventualele pericole;
-să verifice periodic starea de funcționare a sistemelor de frânare și iluminare/semnalizare precum și a instalației de climatizare/dezaburire a autovehiculului;
-să sporească vigilența la tranzitarea localităților;
-să se asigure temeinic la efectuarea manevrei de depășire;
-să folosească centura de siguranță, indiferent de locul ocupat în autovehicul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare