Expres

IJP BRAȘOV: Învățați copiii cu privire la pericolul reprezentat inclusiv de armele neletale

 

Posesorii armelor și dispozitivelor neletale au obligația să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, reședință, sau după caz, la locul de rezidență, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea și să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală.

Conform normelor legale în vigoare (Legea nr 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor), armele neletale de asomare, cele cu destinație industrială, arcurile destinate tirului sportiv, replicile de arme de tip airsoft, dispozitivele paintball nu sunt supuse vreunei proceduri de înregistrare sau autorizare, dar pot fi procurate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

„Ținând cont de pericolele reprezentate de procurarea unor obiecte periculoase/arme neletale de către copii, este necesar ca aceștia să fie preveniți din timp cu privire la riscurile pe care le implică obținerea/folosirea acestora”, au transmis reprezentanții Poliției Județene Brașov.

Minorii trebuie conștientizați că sunt supuși răspunderii penale (de la 14 ani, dacă se stabilește că minorul a avut discernământ la comiterea faptei) și contravenționale (de la 16 ani), iar respectarea legii reprezintă o obligație inclusiv pentru ei. Necunoașterea legii nu consituie motiv de înlăturare a consecințelor.

Poliția Brașov le amintește părinților persoanele care au  arme neletale despre obligațiile pe care le au:

-Sunt interzise portul și folosirea armelor sau dispozitivelor neletale în locuri publice;
-Armele și dispozitivele neletale destinate agrementului și tirului sportiv pot fi folosite în spații delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spații special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiții încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viața persoanelor;
-Armele și dispozitivele neletale pot fi transportate de la domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență al deținătorului, la locul unde urmează să se desfășoare activitățile pentru care sunt destinate, numai dacă acestea sunt ținute în husă, bagaj ori ambalaj și nu sunt încărcate cu muniție.

ATENȚIE! Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei, aplicându-se și măsura complementară a confiscării armelor sau, după caz, a munițiilor.

Răspunderea contravențională intevine de la vârsta de 16 ani, iar în cazul în care autorul sancționat are sub 16 ani, părinții vor achita amenda contravențională. În cazul în care deținătorul unei arme neletale (minor sau major) comite o infracțiune cu ajutorul acesteia, se vor aplica reglementările privind răspunderea penală, alături de răspunderea contravențională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button