Expres
IJP BRAŞOV este în doliu, după decesul colonelului în rezervă Constantin Arișanu
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov sunt în doliu, după decesul colonelului în rezervă Constantin Arişanu, şef al instituţiei în perioada 2005-2009. Acesta a trecut în lumea celor drepţi după o boală îndelungată.
„Polițiștii din I.P.J. Brașov deplâng trecerea prematură în neființă a colonelului în rezervă Constantin Arișanu și sunt alături de familia îndoliată!”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi.
Constantin Arişanu „s-a născut pe data de 6 iunie 1955, în comuna Hălchiu, județul Brașov și a îmbrățișat meseria de polițist în anul 1979, când a fost încadrat ca ofițer judiciarist. Datorită calităților sale și devotamentului față de uniforma de polițist, a fost promovat ca șef al Poliției Râșnov, în perioada 1989-1997, șef al Brigăzii de Combatere Criminalității Organizate Brașov, în perioada 1997-2005 și șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în perioada 2005-2009. În anul 2006, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Bărbăție și Credință, în grad de ofițer”, a precizat comisarul-şef Liviu Naghi.
„În cei 30 de ani de activitate ca polițist și-a câștigat, prin probitatea profesională și morală, respectul și prețuirea colegilor, a comunității brașovene pe care a slujit-o”, a subliniat sursa citată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.