Expres

Iarăși somații, popriri și executări silite pentru pretinse datorii la fondul de sănătate!

 

ANAF a trimis către aproximativ 200.000 de cetățeni înștiințări de plată, prin care sunt somați să își achite contribuțile la fondul de sănătate pentru anul 2012. În unele multe cazuri, Fiscul a înființat și popriri pe conturile bancare personale ale celor vizați. 

Surse din ANAF afirmă că această grabă este motivată de faptul că după 5 ani, adică de la 1 ianuarie 20189, aceste datorii se prescriu.
Mulți oameni care au primit asemenea somații susțin, însă, că ei au plătit o dată contribuțiile care li se solicită acum și că sunt victimele unui abuz al statului. Unora, după înființarea popririi, li s-au luat bani din cont de către ANAF, deși au prezentat dovezi că au plătit contribuția.  

De partea cealaltă, inspectorii Fiscului reclamă că ba a fost vorba despre o „problemă de comunicare” cu Casa de Sănătate, ba că sunt greșeli cauzate de legile neclare.

Situația aceasta se repetă periodic. Prin 20011-2012,  ANAF a publicat – cu încălcarea legii privind protecția datelor cu caracter personal – așa-numitele „liste ale rușinii”, în care apăreau sute de mii de datornici și presupuși datornici la fondul de sănătate. La fel, s-au trimis somații, s-a procedat la popriri ale conturilor și la executare silită, în ciuda faptului că mulți dintre cei trecuți pe acele liste au arătat că nu datorează nimic. Iar la sumele pretins datorate se adăugaseră penalități și dobânzi care depășeau și de 2-3 ori valoarea „datoriilor”; asta, pentru că ANAF și Casa de Sănătate nu înștiințaseră vreme de 4-5 ani contribuabilii că datorează ceva, în pofida faptului că instituțiile acestea erau obligate s-o facă măcar o dată pe an…     

Unii dintre oamenii hărțuiți astfel de instituțiie statului s-au adresat instanțelor (după ce le-au fost respinse contestațiile) și au câștigat, în urma a câțiva ani de procese, care au însemnat stress, timp pierdut și cheltuieli.
În 2014 acțiunea cu „listele rușinii” s-a repetat. În 2015, Fiscul a mai încercat o dată operațiunea, dar a abandonat-o în final, deoarece calculase oamenilor contribuții la Sănătate mai mari decât veniturile acestora. Acum încearcă din nou… Până când? 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button