„Hora Unirii” s-a născut la Brașov (video)
„Hora Unirii” s-a născut la Brașov. Unirea Principatelor Române, cunoscută pe nedrept ca „Mica Unire” (sintagmă folosită pentru a deosebi de Marea Unire, cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor Moldova și Țara Românească.
Unirea e strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza
Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. De altfel, Imperiul Otoman avea să recunoască Unirea doar pe perioada domniei lui Cuza).
Mihail Kogălniceanu, în discursul adresat domnitorului imediat după alegere, arată că prin înălţarea lui Cuza „pe tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pe tine domn… am voit să arătăm lumei aceea ce toată ţară doreşte: la legi noi, om nou… Fii, dar, omul epocii; fă că legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, că domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni!”.
Unirea a fost un proces complex
Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857, a dus la Convenția de la Paris din 1858. O înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
„În 24 Ianuarie 1859 nu a fost «Mica Unire»”!
Pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean, fostul director al Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului, respinge termenul de „Mica Unire”.
„Să nu mai vorbim de «Mica Unire» când vorbim despre Unirea Principatelor, fiindcă a fost o mare unire, cea care a făcut România, România modernă, România care și-a câștigat independenţa, pentru care s-au jertift și strămoșii Junilor din Șcheii Brașovului și din Brașovul Vechi, adică și ardeleni, cu gândul la unirea Transilvaniei cu patria-mamă”.
Pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean
„Hora Unirii” s-a născut la Brașov. Poezia „Hora Unirii” a fost publicată pentru prima dată în 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu, titlul original fiind „Hora Unirei” (conform normelor gramaticale în vigoare atunci). Profesorul Oltean reamintește: „Să nu uităm că «Hora Unirii», de Vasile Alecsandri, care a pornit de la „Hora Ardealului”, scrisă de poet când era la Brașov, este pe muzica unui brașovean de origine, Alexandru Flechtenmacher. Trei caiete de versuri scrise de poeți brașoveni, ignorate, uitate, sunt dedicate lui Cuza!”.
Iată și versurile poeziei pe melodia căreia s-a jucat astăzi Hora Unirii:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!
Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
