Expres

HiSky, record de pasageri în luna iulie / Cu zboruri și de pe Aeroportul Brașov

HiSky, record de pasageri în luna iulie.

Peste 210.000 de pasageri au călătorit cu compania aeriană HiSky în luna iulie, anunţă compania. Acesta este cel mai mare volum înregistrat de companie într-o singură lună, cu 50.000 de pasageri în plus faţă de recordul raportat în iunie şi dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează news.ro.

Al doilea cel mai important operator aerian înregistrat în România continuă să îşi consolideze cota de piaţă. Peste 210.000 de pasageri au călătorit cu HiSky în luna iulie. Acesta este cel mai mare volum înregistrat de companie într-o singură lună, cu 50.000 de pasageri în plus faţă de recordul raportat în iunie şi dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia rezervărilor pentru luna august confirmă aşteptarea ca şi acest număr să fie depăşit, iar compania să atingă ţinta celor două milioane de pasageri transportaţi, până la finalul sezonului de vară”, anunţă compania.

Datele raportate de companie pentru luna iulie au fost înregistrate atât pe rutele operate regulat de pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Baia Mare, Iaşi şi Chişinău, cât şi pe zecile de zboruri charter, efectuate în parteneriat cu agenţiile de turism.

Este și cazul celor efectuate de pe Aeroportul Brașov. Sâmbăta sunt programate zboruri Antalya – Braşov – Antalya.

De la începutul acestui an, cifrele noastre sunt într-o continuă urcare şi avem încredere că luna august ne va depăşi toate raportările de până acum. Ne bucurăm că am reuşit să depăşim cu mult media de creştere a pieţei, raportată pentru această vară la 7% peste 2022. Avem, bineînţeles, avantajul unei flote foarte bune, tarife şi ore accesibile, dar probabil ceea ce ne-a ajutat să câştigăm încrederea pasagerilor a fost faptul că nu suntem parte din problema care a dat peste cap multe planuri de vacanţă. Planificăm cursele cu responsabilitate şi nu facem promisiuni pe care nu le putem ţine. Există, evident şi situaţii care nu pot fi controlate şi produc uneori întârzieri, însă principiul care stă la baza operaţiunilor noastre este să nu ne fundamentăm creşterea pe riscul pasagerilor. Şi, iată că, deşi nu ne aflăm într-o goană după recorduri, ele vin şi dacă-ţi faci treaba cu seriozitate”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

În primăvara acestui an, HiSky şi-a completat flota cu două aeronave noi Airbus A321 LR. Datorită performanţelor acestui tip de aeronavă, care poate parcurge distanţe de până la 7.400 km, fără escală, compania aeriană reuşeşte să acceseze o nouă piaţă, cea a destinaţiilor de vacanţă mai îndepărtate, din Asia şi Africa.

În această vară, compania aeriană operează atât cursele regulate, cât şi pe cele în regim charter cu opt aeronave şi o capacitate totală de 1.500 de locuri.

După cota de piaţă, HiSky se situează pe locul patru între companiile aeriene care activează în România, după Wizz Air, Ryanair şi Tarom şi este cel mai mare operator de pe piaţa din Republica Moldova.

Dar HiSky s-a confruntat și cu o serie de probleme, stârnind iritarea pasagerilor. Detalii, AICI și AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare