Expres

Grup de 12 copii și antrenorul lor, captivi într-o peşteră

 

Cei 12 copii şi antrenorul lor de fotbal, captivi de zece zile într-o grotă inundată în Thailanda, ar putea fi blocaţi în peşteră timp de mai multe luni, conform armatei thailandeze, care a comunicat că se pregăteşte să trimită provizii alimentare pentru câteva luni şi persoane care să antreneze grupul în proceduri de înot, scrie The Guardian. O echipă formată din doi scafandri britanici i-a găsit pe cei 12 copii şi pe antrenorul lor în vârstă de 25 de ani „teferi şi nevătămaţi”, la nouă zile după ce au fost daţi dispăruţi. Totuşi, operaţiunea de salvare este una complicată. Inginerii au golit de apă peştera prin pompare în ultima săptămână, evacuând 10.000 de litri de apă pe oră, scăzând astfel nivelul apei cu un centimetru pe oră. Cu toate acestea, sunt aşteptate precipitaţii abundente în următoarele zile, când va începe sezonul ploios iar acest lucru ar putea afecta serios operaţiunea de salvare. Cei captivi ar putea fi nevoiţi, astfel, să aştepte timp de câteva luni pentru ca apa să se retragă. Cei 12 copii şi antrenorul lor ar fi intrat în peşteră pe 23 iunie, înainte ca un muson neprevăzut să inunde reţeaua de peşteri. Grupul a fost găsit în timp ce stăteau căţăraţi pe o formaţiune de noroi, la doi metri deasupra nivelului apei. Sezonul ploios durează, în nordul Thailandei, din mai până în octombrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button