Gripa persistă și în aprilie

Numărul brașovenilor afectați de bolile de sezon este în scădere odată ce primăvara începe să-și reintre în drepturi, dar, deși suntem în aprilie, în a doua săptămână a lunii au fost înregistrați 598 de brașoveni cu boli specifice sezonului rece: infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), pneumonie și gripă. Conform datelor oferite de Serviciul de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică, perioada 6 – 12 aprilie s-au consemnat 443 de cazuri (față de 776), 247 la copii, în total 16 bolnavi fiind îngrijiți în spital. Tot în perioada menționată, medicii au înregistrat 149 de pacienți bolnavi de pneumonie, în scădere față de intervalul anterior (232). Și numărul spitalizărilor din cauza acestei afecțiuni pulmonare a scăzut, 55 (față de 74). Dintre cei 72 de copii care au contractat această boală pulmonară, 38 au ajuns la spital. Au fost înregistrate și șase cazuri de gripă la nivelul județului, dintre acestea un singur pacient având nevoie de internare. Este vorba despre un bebeluș dintre cei doi cu vârste sub un an care au contractat virusul gripal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

