Expres

Grevă la CASJ Brașov / Se lucrează cu publicul doar o oră pe zi

Grevă la CASJ Brașov. Peste 80 de salariați ai Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov au declanșat acțiuni de protest pe termen nelimitat, asemenea colegilor din celelalte județe. Concret, oamenii au intrat în grevă. Pe perioada protestului, angajații rezolvă doar urgențele din instituție, dar au întrerupt lucrul cu publicul, la ghișee.
Este a doua acţiune sindicală din ultimele luni, după cea din luna iulie, cu aceleaşi revendicări. Printre nemulțumirile lor nesoluționate se numără nivelul de salarizare scăzut în raport cu volumul de muncă.
„Revendicările noastre nu și-au găsit rezolvarea. Proiectul nostru de mărire a salariilor, acel PL-x 172, a fost amânat la nesfârșit și ne găsim în situația în care acest protest este singura modalitate de a atrage atenția asupra problemelor noastre.

Salarizarea este unul din principalele noastre revendicări, care este legată și de plecarea numeroșilor noștri colegi către alte instituții, unde salarizarea clar este la un alt nivel și impactul asupra noastră, în sensul în care se întrevede un blocaj”, a explicat liderul de sindicat Diana Florea, citată de Radio România Brașov FM.
Totuși, activitatea cu publicul, la ghişeele instituţiei, se desfășoară o oră pe zi, cu o excepție. Luni, miercuri, joi şi vineri, între orele 8.00 şi 9.00, iar marţi, între orele 8.00 – 9.00 şi 16.00 – 17.00.
Asigurații află însă despre acțiunea revendicativă doar când ajung la ușa CASJ, pe care a fost lipit un afiș. Astfel, dacă nu nimeresc în „fereastra” de grevă, oamenii sunt nevoiți să se deplaseze încă o dată, pentru a-și rezolva problemele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] Grevă la CASJ Brașov / Se lucrează cu publicul doar o oră pe zi […]

5 luni în urmă

[…] angajații Casei de Asigurări de Sănătate (detalii aici) și cei ai Casei de Pensii (detalii aici), și funcționarii de la Inspectoratul Teritorial de […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare