Grevă generală în administrația publică

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a decis organizarea unei greve generale de o zi, în data de 30 aprilie, și a unui miting în Capitală, în 27 mai, urmând ca, în a doua parte a anului, să fie declanșată grevă pe termen nelimitat în administrația publică.
Revendicările sindicaliștilor din administrație vizează reglementarea și liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărîri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii; creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Sindicaliștii au declanșat în ianuarie conflictul colectiv de muncă, iar în februarie au organizat prima formă de protest – întreruperea programului de lucru, timp de o jumătate de oră, în primării, consilii județene și instituții subordonate acestora de pe întreg teritoriul țării.
Sindicaliștii acuză lipsa de interes a Guvernului pentru rezolvarea problemelor grave în ceea ce privește salarizarea și drepturile angajaților care își desfășoară activitatea în administrația publică locală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





