Expres

Grevă generală, de luni, la ITM Brașov

Grevă generală, de luni, la ITM Brașov

După greva de avertisment de miercuri (detalii aici), având în vedere nesoluționarea principalelor revendicări, membrii de sindicat din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, afiliați la Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, au decis declanșarea grevei generale începând de luni, 27 noiembrie 2023.

Decizia de a protesta în acest mod a fost luată în urma unui referendum în rândul membrilor de sindicat.

Printre principalele revendicări ale acestora se numără:

Salarii echitabile:
Solicitarea unor salarii echitabile comparabile cu cele ale angajaților din alte instituții (ANAF, sănătate, APIA etc.). „Discrepanțele semnificative în ceea ce privește remunerația între aceeași familie ocupațională, denumită «Administrație», reprezintă o problemă majoră. Dorim eliminarea inechităților salariale generate de clasa politică și adoptarea unor măsuri imediate în acest sens”, afirmă sindicaliștii.

Condiții de muncă optime:
Cererea de a asigura un mediu de lucru sănătos și sigur, inclusiv alocarea resurselor adecvate pentru desfășurarea activităților în condiții normale.

Deficit de personal:
Solicitarea de personal suficient pentru a face față volumului de muncă. Blocarea ocupării posturilor și decizia de anulare a posturilor vacante au condus la o suprasolicitare a personalului existent.

Plata orelor suplimentare:
Cererea de alocare a resurselor pentru plata orelor suplimentare efectuate, dat fiind că recuperarea prin timp liber este dificilă.

Stabilitatea locurilor de muncă:
Solicitarea asigurării locurilor de muncă pentru angajații Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu o analiză menită să asigure o dimensionare corectă.

Optimizarea aplicațiilor informatice:
Dorința de a asigura aplicații informatice adecvate pentru susținerea activității, care să îndeplinească toate cerințele legislative din domeniu, cu un timp de răspuns ridicat și compatibilitate cu echipamentele fiabile.

Statutul inspectorului de muncă/inspectorului social:
Adaptarea reglementărilor la nevoile actualelor realități.

„Toate aceste revendicări, cât şi scăderea semnificativă a puterii de cumpărare ca urmare a creşterilor generalizate a preturitor şi a ratei inflaţiei, au condus spre o puternică nemultumire în rândul membrilor noştri, alimentată și de decidenții politici care ne tratează discriminatoriu în raport cu alte categorii de bugetari, încălcând principii legale de salarizare consfințite prin acte normative încă din 2017”, mai spun sindicaliștii.

Protestul se va desfășura în instituţiile în care membrii de sindicat afiliați Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, federaţie reprezentativă la nivelul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, şi-au exprimat, în scris, optiunea de declanşare a grevei generale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
5 luni în urmă

Din ciclul “Tupeul nu are limite” azi, astia: “Solicitarea unor salarii echitabile comparabile cu cele ale angajaților din alte instituții (ANAF, sănătate, APIA etc.)” De ce nu solicita salarii comparabile cu alea din privat? Aud? Si conditii de munca asemenea… Citeşte mai mult »

5 luni în urmă

[…] cum am anunțat (detalii aici), pentru că revendicările lor nu şi-au găsit o soluţionare în urma grevei de avertisment de […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare