Grecia, paralizată de manifestații și greve

Grecii care ies în stradă și sindicatele au paralizat țara, ieri, într-o nouă zi de grevă națională provocată de măsurile de austeritate ale Guvernului de la Atena. 24 de ore, avioanele grecești nu au decolat, școlile au fost închise iar obiectivele turistice, cum ar fi Acropole, nu și-au deschis porțile pentru turiști. Potrivit Reuters, nimic nu l-ar putea determina pe premierul George Papandreou să renunțe la aplicarea planului sau de frânare a deficitului și de reinstaurare a încrederii în economia Greciei, crescând taxele și reducând cheltuielile. Săptămâna trecută, la presiunile Uniunii Europene, Guvernul a elaborat un nou plan de austeritate, care urmează să aducă la buget fonduri în valoare de 4,8 miliarde de euro. Acesta include creșterea TVA-ului, reducerea salariilor și înghețarea pensiilor. „Muncitorii vor protesta primii și vor striga într-o singură voce: Nu vrem să plătim pentru criză”, a fost avertismentul unuia dintre cele mai mari sindicate din sectorul privat. Nivelul de participare la greve va fi atent urmărit de Uniunea Europeană. UE, agențiile de rating și piețele financiare au apreciat planul de austeritate economică pus la cale de Guvernul de la Atena, dar se așteaptă ca acesta să fie aplicat repede și fără probleme.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




