Google Doodle pentru Ziua Internaţională a Profesorului
Ziua internațională/mondială a profesorului/educatorului este celebrată în fiecare an în 5 octombrie, iar cei de la Google au ținut să ne amintească printr-un doodle ghiduș că ar fi bine să celebrăm efortul profesorilor implicați în procesul educativ al copiilor noștri.
Ziua internațională a profesorului împlineşte 21de ani de la prima aniversare, fiind inițiată de UNESCO. În calendarele educaționale de la noi, 5 octombrie este definit însp ââp ca ziua internațională a educației, elementul uman al învățării fiind scos din ecuație.
Conform celor de la UNESCO, ziua internațională a profesorilor trebuie celebrată pentru a ne aduce aminte de importanța rolului pe care îl joacă dascălii din întreaga lume în formarea generațiilor viitoare. Un cadru didactic bine pregătit reprezintă cheia dezvoltării globale durabile, iar formarea lor profesională și îmbunătățirea condițiilor de muncă se numără printre prioritățile organizației UNESCO la nivel global.
La ora actuală, există un deficit global de cadre didactice bine pregătite în fiecare colț al lumii. Potrivit institutului de statistică din cadrul UNESCO, cererea de cadre diactice va creşte la 25,8 milioane la nivel global.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.